Cîteva zile petrecute, la sfîrşitul anului, la Innsbruck m-au făcut să mă gîndesc la valorile normalităţii, la o societate aşezată, pe care numeroşii străini – veniţi aici fie pentru vacanţe, fie, unii dintre ei, stabiliţi definitiv în această mică şi frumoasă ţară de 8 milioane de locuitori – ajungrepede să o preţuiască. Am stat la Innsbruck în casa unor artişti români aflaţi în Austria de aproape 20 de ani. Am stat într-un loc pe care l-am perceput ca pe un decor de operetă, un orăşel austriac tipic, de altfel, o celebră staţiune de iarnă, unde, în fiecare zi, trăiam farmecul priveliştilor neaşteptate, uimitoare, dominate de jur împrejur de culmile Alpilor. Numită „metropolă a Alpilor“, Innsbruckul nu este celebru doar prin aşezarea sa. Cultural, oferta sa este mai ales surprinzătoare. La îndemnul prietenilor mei, am descoperit una dintre comorile puţin cunoscute, aflate aici: cele 28 de sculpturi în bronz, în mărime naturală, de la Mausoleul lui Maximilian I, aflate în Biserica Palatului Imperial din Innsbruck, construită de către fiul mai mic al acestuia, Ferdinand, în acest scop. Cunoscut ca un mecena al artelor, împăratul Maximilian I (1459-1519) şi-a gîndit mausoleul încă din timpul vieţii sale, a comandat acest ansamblu, dorind să exprime supremaţia Casei de Habsburg în Europa printr-un monument impresionant ce trebuia să vorbească despre gloria sa şi a familiei sale. Iniţial, acest ansamblu trebuia să cuprindă 40 de statui realizate în mărime naturală, poleite cu aur; încă 100 ar fi trebuit să reprezinte familia de Habsburg, cărora li se adăugau şi cîteva zeci de busturi. Dar, în urma unor conflicte, Maximilian I părăseşte Innsbruckul, se îmbolnăveşte, moare şi este înmormîntat la Viena. La momentul dispariţiei sale, 8 dintre cele 40 de statui erau deja realizate, iar Ferdinand continuă dorinţa tatălui său, realizînd, din proiectul iniţial, 28 de scul