Psihoza ascultărilor telefoanelor se relansează în forţă printr-un nou act normativ controversat. Serviciile secrete sunt iarăşi arătate cu degetul şi redevin ţinta unor acuzaţii ce se susţin mai ales prin practicile trecutului.

Un proiect de lege aprobat de Parlamentul României a stârnit îngrijorare doar atunci când mass-media a pus în discuţie aspecte privind încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale. Până atunci, nici un politician al zilei, de la preşedinte la primar de sector, n-a catadicsit să pună în dezbaterea publică legea sau să exprime vreo îngrijorare. Este a nu ştiu câta oară când presa apare ca singur colac de salvare împotriva unor posibile abuzuri ale puterii. Ampla mediatizare, debaterile publice, reacţiile cititorilor şi telespectatorilor provoacă minţile uşor anchilozate sau unele creiere interesate în promovarea unor restricţionări cu un caracter general.

Esenţa legii este aceea că timp de şase luni, operatorii de comunicaţii din România – telefonie mobilă şi internet – sunt obligaţi să stocheze absolut toate datele convorbirilor şi schimburilor de date şi informaţii. Beneficiarii acestor măsuri drastice sunt serviciile de informaţii şi procurorii. Care pot dispune interceptări şi devoalări de convorbiri telefonice sau e-mail-uri, în baza unui mandat. În ultimul său articol, legea spune că mandatul poate fi pus în aplicare pentru maximum 48 de ore şi fără aprobarea judecătorului. Această portiţă periculoasă e menită a stârni îngrijorări justificate în legătură cu respectarea drepturilor omului. Ca în orice prevedere legală în beneficiul serviciilor secrete, există prezumţia de legalitate şi bună intenţie. Marile reţele de criminalitate organizată, de la cea informatică la traficul de droguri, ameninţările teroriste, răpirea unor copii şi altele sunt justificările pentru limitarea libertăţilor infractorilor