Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Solidaritate cu un coleg bolnav de leucemie

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 22 ianuarie 2009 ·

Peste o mie de elevi de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Barlad au participat, ieri dupa-amiaza, la un mars pe principala strada din municipiu, cerand sprijin financiar pentru un coleg bolnav de leucemie. Elevii au parcurs pe jos o distanta de circa opt kilometri, de la Liceul Mihai Eminescu, aflat la iesirea din Barlad catre Tecuci, pana la Fabrica de Rulmenti, aflata la iesirea spre municipiul Vaslui, mitingul durand aproximativ doua ore.

In semn de solidaritate cu colegul lor bolnav, elevii au tinut in maini pancarte prin care au incercat sa-i sensibilizeze pe trecatori, solicitand sprijinul financiar al acestora. "Este un mars pentru sensibilizarea barladenilor, prin care se incearca strangerea de fonduri pentru salvarea elevului Catalin Stefan Micu, diagnosticat cu leucemie acuta. Noi am mai avut diverse actiuni prin care am strans o parte din bani, dar suma este insuficienta pentru operatia de care are nevoie elevul nostru", a declarat Jan Durchi, directorul Liceului Eminescu din Barlad. Elev in clasa a XI-a, Catalin Stefan Micu este bolnav de leucemie acuta, avand nevoie de un transplant de maduva osoasa. Pentru interventia chirurgicala, care poate fi facuta la o clinica din Italia, familia tanarului are nevoie de 150.000 Euro, pana in prezent fiind stransa suma de 20.000 Euro. Programat sa ajunga la clinica din Italia la sfarsitul lunii ianuarie, baiatul trebuie sa depuna un avans de 50.000 Euro. Pe langa marsul organizat in Barlad, la initiativa Consiliului Reprezentativ al Elevilor, a fost trimisa si o scrisoare catre Ministerul Sanatatii, prin care se solicita deblocarea unor sume necesare transplantului.

Peste o mie de elevi de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu din Barlad au participat, ieri dupa-amiaza, la un mars pe principala strada din municipiu, cerand sprijin financiar pentru un coleg bolnav de leucemie. Elevii au pa

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°