Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planul anticriză sau ce dă Dumnezeu pe Arca lui Boc

Publicat in Observator Cultural, joi 22 ianuarie 2009 ·

Un studiu evidenţia recent că mai mult de jumătate dintre români nu cred că actuala criză mondială îi va afecta şi pe ei. Peste Ocean, oamenii – care nu mai au răbdare să aştepte soluţiile Obama – se sinucid, îşi vînd pe nimic casele, companiile reduc producţia, muncitorii sînt concediaţi, iar marile corporaţii, în pragul falimentului, se unesc, de multe ori anus contra naturii, General Motors evacuînd puturoşeniile Fordului sau viceversa, numai pentru a primi o transfuzie întremătoare de la stat şi pentru a nu muri de constipate ce sînt. La români, de sărbători, „micile“ cheltuieli au doborît marile aşteptări ale comercianţilor. Oamenii şi-au burduşit frigiderele, neeliberîndu-se încă de fobia morţii prin înfometare. Nu întîmplător, în ţara visului american, pus pe năsălie, cu puţini oameni la priveghi, că doar nu-i obişnuinţa parastaselor cu mese bogate – i-a ferit Dumnezeu de-o astfel de petrecanie! –, batjocorirea românilor vinde McChifteaua mai bine. Într-un show al televiziunii NBC, producătorii Burger King-ului, iluzie cauciucată de hrană, i-au luat pe maramureşenii din Budeşti într-o zeflemea cabotină pentru că nu au ştiut, chipurile, la ce-i bună marfa. Fie că şi-au pus-o pe cap, fie au ţinut-o în palme ca pe un trofeu, românii erau ţinta, nu scopul, bătăii de joc a vocilor din background. „Cu ăsta hrănesc o lună de zile tot satul“, se auzea, printre americanisme, vocea neaoşă a unui nedus la Biserica Burg-anglicană. Producătorul spotului îi înfăţişa pe ţărani ca pe nişte sălbatici incestuoşi şi flămînzi. Îmi amintesc cum, la şcoală, m-a întrebat profesorul de română ce prefer la teză: răşinarii lui Goga sau năsăudenii lui Coşbuc. Am răspuns: „Moromeţii“ lui Preda. În aşteptarea planului lui Dumnezeu pentru România, deprecierea galopantă a leului, concedierile masive, lipsa noilor locuri de muncă nu-i sperie pe cei mulţi şi nici nu-i bagă în cantonam

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 4 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 4 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Zelenski denunţă ”vorbele foarte previzibile şi foarte manipulatoare ale lui Putin” cu privire la un eventual armistiţiu

News.ro acum 50 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski denunţă joi ”vorbele manipulatoare” ale omologului său rus Vladimir Putin cu privire la o propunere americană a unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile în Războiul din Ucraina, pe care-l acuză de faptul

Un parlamentar CDU, Christian Hirte, dezvăluie că a angajat un cetăţean rus cu legături cu FSB

News.ro acum o ora
Deputatul german din Turingia Christian Hirte, din cadrul Uniunii Creştin Democrate (CDU, conservatori), a dezvăluie cotidianului german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), că a descoperit că unul dintre colaboratorii săi, cetăţeanul rus Konstanti

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°