Mai erau două zile până la aniversarea Unirii din 1859. Agenţia de presă Agerpres, precum şi ziarele locale şi centrale îşi ţineau la curent cititorii cu manifestaţiile "oamenilor muncii" faţă de eveniment.
"Vin’ la Milcov cu grăbire"
La Focşani, oraş cu importanţă istorică pentru Unirea din 1859, festivităţile legate de aniversare au fost organizate de Consiliul Judeţean Vrancea, în vederea educării în spiritul "politicii şi culturii socialiste" a cetăţenilor. La manifestarea "Unirea din 1859 – temelie a statului naţional unitar român", cadre didactice universitare, profesori şi muzeografi au "relevat lupta de veacuri a poporului român pentru libertate şi unitate naţională, semnificaţia actului de la 24 ianuarie 1859, importanţa acestuia pentru destinul viitor al poporului", anunţa comunicatul Agerpres de la 22 ianuarie 1989. La Întreprinderea de Confecţii din Focşani, lucrătoarele au ascultat expunerea "Unirea Moldovei şi Munteniei – act de importanţă vitală în istoria poporului român", prezentată de responsabilii cu propaganda ai unităţii.
Sindicatele ţărilor socialiste, la sfat
La Budapesta s-au încheiat lucrările consfătuirii preşedinţilor centralelor sindicale din ţările socialiste ale Europei. Au participat delegaţi din Bulgaria, Cehoslovacia, Republica Democrată Germană, Iugoslavia, Polonia, România, Ungaria şi Uniunea Sovietică. România a fost reprezentată de Miu Dobrescu, preşedintele Consiliului Central al Uniunii Generale a Sindicatelor din România. Sindicaliştii din "ţările frăţeşti" au aflat de la Miu Dobrescu că muncitorii români ofereau un "sprijin ferm faţă de iniţiativele şi demersurile tovarăşului Nicolae Ceauşescu pentru destinderea şi dezarmarea în Europa şi în întreaga lume, pentru edificarea unei Europe unite, în diversitatea orânduirilor sociale, o Europă a statelor libere, independen