Marian ŢuŢui Orient Express: filmul românesc şi filmul balcanic Editura Noi Media Print, Bucureşti, 2008, 324 p. În ultimul timp, cartea de film nu prea îşi mai găseşte locul pe piaţa editorială românească, iar volumele originale pentru cinefili apărute de-a lungul unui an se pot număra pe degetele de la o mînă. De aceea, apariţia unei cărţi precum Orient Express: filmul românesc şi filmul balcanic de Marian Ţuţui merită salutată ca un autentic eveniment editorial, mai ales că autorul (istoric şi critic de cinema, de 14 ani redactor-şef al Arhivei Naţionale de Filme) este, după ştiinţa mea, specialistul român cel mai îndreptăţit să semneze un prim volum autohton dedicat cinematografiei balcanice. Beneficiile şi capcanele erudiţiei Orient Express este o lucrare ambiţioasă, laborioasă şi temeinică, avînd la bază teza de doctorat a lui Marian Ţuţui, care discută pe larg „balcanismul“ – concept reactualizat după 1990 (vezi foarte bine documentatele capitole introductive) – şi analizează nu doar filmul, ci şi literatura din şi despre Peninsula Balcanică (a treia ca suprafaţă din Europa). Înainte de toate, lectura impresionează prin uriaşa cantitate de informaţii (în primul rînd artistice, dar şi istorice, geografice, sociologice, politice etc.), despre această regiune pe care este bazată întreaga argumentaţie a autorului. În plus, fiecare capitol se deschide cu un citat relevant din operele unor importanţi scriitori şi gînditori ai lumii, convocaţi ca susţinători în acest atractiv excurs teoretic şi critic. Evident, cea mai amplă parte a volumului este rezervată artei cinematografice. Aici, discursul autorului se mişcă sigur şi convingător pe firul istoriei filmului din Balcani, oprindu-se la pionieratul Fraţilor Manakia (astăzi revendicaţi de şase ţări, inclusiv România), la şcolile cinematografice majore din regiune (iugoslavă, greacă sau turcă) şi mai ales la