Este întrebarea care se pune după ce un scriitor francez a prezentat asemănările dintre fostul şi actualul lider francez. Soţiile fermecătoare, trăsăturile psihice şi chiar înălţimea comparabilă a celor doi îl face pe Alain Duhamel să concluzioneze că Sarkozy seamănă izbitor cu Bonaparte.
Seria asemănărilor continuă. Ambii au origini non-franceze şi au făcut parte din mica aristocraţie, Sarkozy fiind fiul unui imigrant maghiar, iar Bonaparte - descendentul unei familii desprinse din nobilimea italiană, care a imigrat în Corsica.
Ambii au avut, încă de la începutul carierei, o ambiţie de nestăvilit în promovarea imaginii şi dorinţa de a deţine controlul strict al opiniei publice. Mai mult, cei doi au aproape aceeaşi înălţime, fiind numiţi de Duhamel "oameni mici, cu idei mari".
"Ambii se văd ca autorii reconstrucţiei unei naţiuni măreţe, dar fragile. Ei cred că redarea încrederii, restabilirea ordinii, modernizarea sau reforma depinde numai de ei. Ei luptă împotriva timpului, luptând permanent împotriva blocajelor, rezistenţei, spritului conservator" - Alain Duhamel
Totuşi, merită subliniat că eseistul şi apreciatul comentator politic Duhamel îl compară pe Sarkozy cu prim-consulul Napoleon (1799-1804), nu cu imperatorul tiranic (1804-1815).
"Cel de-al şaselea preşedinte al celei de-a Cincea Republici (n.r. Sarkozy) seamănă mai degrabă cu Primul Consul, îndrăzneţ şi enigmatic, devastator dar vulnerabil, inspirat şi turmentat, decât cu imperatorul brutal dar irezistibil, glorios dar tragic", scrie Duhamel.
Sursa: The Independent