În orice ţară normală, un partid care se comportă cum se comportă PSD ar ajunge sub pragul electoral. Ar fi normal, într-o ţară normală, ca un partid în care se dau asemenea lupte, nu doar pentru şefia lui, ci şi pentru tot felul de funcţii şi funcţişoare, în care iese preşedintele, zice una, şi după el se perindă toţi liderii din teritoriu şi zic altele, în care tot felul de comitete şi comisii caută cu lumînarea pe sub masă cîte un individ care măcar să aibă faţă, dacă nu jumate de creier, de ministru, ar fi normal, spuneam, ca un asemenea partid să pice liber în sondaje, amendat de judecata politică sănătoasă a cetăţenilor. La noi nu e aşa. La noi, cu cît e mai telenovelistic partidul, cu cît conţine mai multe scandaluri în interior, cu cît există mai multe guri care nu ştie ce vorbeşte, cu atît mai apreciat e de către români. „Ai auzit, soro, ce-a făcut Geoană? I-a tras preşul de sub picioare lui Oprea! Fugi, ţaţo, d-aci, că nu te cred! Tu ai văzut ce-a zis Vanghelie? Să vezi, tu, că vine Dragnea ministru! Hai, lasă-mă, serios? Eee, păi dacă-ţi zic... şi să ştii că aici e şi mîna lui Mitrea. Şi nici Iliescu şi Năstase nu stau degeaba...“. Şi, în timp ce un asemenea serial de prost gust, concurînd cu Clanul Sprînceană, se desfăşoară sub ochii lacomi de senzaţional ai românilor, la vecinii de palier ai protagoniştilor e mare veselie, pun pariu! Se distrează familia PDL de nu mai poate. La cîte o bucată, iese Emil Boc în faţă şi-i trage un discurs plin de „responsabilitate“, serios şi grav. După aia, închid uşa de la apartament şi dă-i cu rîs şi cu tăvăleală: ia uite, bă, la ăia din PSD, ce panarame! Ăăă, scuze, dar „nu e problema noastră!“. Deasupra tuturor, din fotoliul de piele din uşă de căpitan de vas, regizorul Băsescu supervizează şi binecuvîntează ghiveciul de emoţii din platoul de filmare. E clar, îi sînt mai simpatici băieţii de la vila din dreapta