Închiderea penitenciarului de la Guantanamo, depăşirea recesiunii economice şi retragerea din Irak domină agenda noului preşedinte al SUA. Sursa: AFP Photo
La numai câteva ore dupăceremonia de învestire, preşedintele american Barack Obama a ordonat procurorilor militari de pe lângă tribunalele pentru crime de război de la Guantanamo să ceară suspendarea pentru 120 de zile a tuturor cazurilor pe rol.
Potrivit Reuters, noul şef al executivului american urma să-şi întâlnească ieri toţi consilierii economici, care lucrează îndeaproape cu congresmenii democraţi pentru implementarea unui stimul economic în valoare de 850 de miliarde de dolari. După întâlnirea economică, Obama îşi propusese să discute cu înalţi oficiali militari despre problemele legate de retragerea din Irak şi suplimentarea efectivelor americane din Afganistan.
Decizia privind suspendarea proceselor afectează 21 de dosare, între care cel împotriva a cinci deţinuţi acuzaţi de orchestrarea atacurilor din 11 septembrie 2001, în care au murit aproape 3.000 de oameni. În solicitarea lor scrisă, procurorii menţionează că solicitarea este „în interesul justiţiei“.
„În scopul de a permite proaspăt instalatului preşedinte şi administraţiei sale să aibă timp să analizeze procesul comisiilor militare, în general, şi cazurile pe rol în comisiile militare, în particular, secretarul apărării a dispus, la ordinul preşedintelui, ca procurorul-şef să solicite suspendări de 120 de zile în toate procesele în curs“, spune procurorul Clay Trivett în solicitarea scrisă către judecători.
Numeroşi activişti pentru drepturile omului şi avocaţi militari ai apărării i-au cerut lui Obama oprirea tribunalelor speciale, numite oficial „comisii militare“, şi preluarea cazurilor lor de către tribunale obişnuite.
Un simbol al abuzurilor
Barack Ob