Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalelor de urgenţă li s-a făcut respiraţie gură la gură, suflet la suflet

Publicat in Jurnalul, vineri 23 ianuarie 2009 ·

De câteva ori, Spitalul de Urgenţă Floreasca a trebuit chiar el să intre la terapie intensivă. Metafora de mai sus ascunde momentele delicate şi strâmbe în timpul cărora nişte oameni invidioşi au vrut să desfiinţeze această unitate de luptă cu moartea şi cu bolile în regim nonstop şi deci pizmuitorii nu vedeau cu ochi buni rolul superb avut de cel mai mare spital de urgenţă.

Norocul este că terapia intensivă pentru soarta Spitalului de Urgenţă Floreasca s-a făcut cu sufletul, s-a făcut cu pasiunea, s-a făcut cu ambiţiile lăudabile ale celor doi mari profesori de medicină din familia Firică. Pentru că din cei 70 şi ceva de ani de existenţă a spitalelor de urgenţă din România 35 au însemnat conducerea lor de către profesorul de chirurgie Firică senior şi de către fiul acestuia, profesorul de ortopedie Andrei Firică. Începând această frumoasă poveste a spitalelor de urgenţă de la paginile mai recente trebuie să spunem că marele profesor de ortopedie Andrei Firică, Firică junior, a condus Spitalul de Urgenţă Floreasca timp de 18 ani. Într-o perioadă grea, zguduită de mari cataclisme, când şuierau înnădite sirenele salvărilor aducând la Spitalul Floreasca, pe parcursul a o jumătate de oră, sute de răniţi. Pentru că în cei 18 ani în care director general al Spitalului de Urgenţă Floreasca a fost profesor Andrei Firică s-au petrecut o serie de tragedii. A fost cutremurul din 1977, a fost revoluţia din 1989, au fost inundaţiile, a fost explozia de amploare de la uzinele Policolor, a fost incendiul de la magazinul Victoria, au avut loc accidente grave. Excelenta concepţia ce a stat la baza funcţionării spitalului de urgenţă a înlesnit ca aproape simultan să se intervină în cazul a sute de accidentaţi sosiţi la interval de puţine minute, unul după altul, să se opereze în regim de sprint sute de oameni, să li se facă resuscitare în puţine minute. Au montat şi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 6 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 5 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 3 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 12 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 12 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 7 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 6 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 5 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°