Iluzia scriitorilor brazilieni că ar fi de fapt scriitori portughezi, pe care doar împrejurări cu totul accidentale i-au făcut să trăiască departe de Portugalia, s-a perpetuat timp de secole. în toate coloniile europene legătura intimă cu Metropola a durat mai mult sau mai puţin, deoarece scriitorii din colonii au cultivat pretutindeni în lume spiritul patriei depărtate, numai că, în cazul Braziliei, legătura a devenit obsesie.
De-a lungul întregului secol al XVII-lea, provincia Bahia şi capitala ei, Salvador, formau inima Braziliei, economică şi spirituală. Oare ce făceau tinerii aspiranţi la glorie culturală, dacă proveneau din familiile înstărite ale Bahiei? Plecau să studieze la Universitatea din Coimbra, în Portugalia. Nu în altă parte, ci la Coimbra! Secolul al XVII-lea Brazilian e plin de absolvenţi ai legendarei universităţi lusitane. S-ar zice că pe tinerii brazilieni nu-i atrăgeau alte părţi ale lumii, nici alte Universităţi europene, mult mai celebre: ei voiau doar la Coimbra! Privirea lor nu era doar întoarsă spre Portugalia, ci aţintită asupra ei.
Gregório de Matos, născut la Bahia în 1636, a studiat la Coimbra, s-a întors după aceea în Brazilia, unde s-a sfîrşit în 1696. Sufletul îi rămăsese însă definitiv în patria studiilor sale. Dovadă - poezia pe care a scris-o. A abordat cu uşurinţă un evantai tematic dintre cele mai largi, îmbinînd poemele erotice cu cele religioase, poezia de notaţii sociale cu cea filozofică, precum majoritatea poeţilor baroci portughezi. Societatea bahiană, care tocmai se năştea, apare în poezia lui sub forme bizare, privită de un poet spiritual şi satiric, sensibil la ridicol şi la nedreptate, la sexualitatea celor în mijlocul cărora trăia: totul văzut însă cu ochii licenţiatului de la Coimbra.
A rămas astfel mai presus de toate un emul camonian: pe el îl interesa cu deosebire să
