Nefolosind bastonul - deşi îl posed pe al bunicului, un nemuritor şi zvelt baston din bambus - nu pot reedita călătoria lui Tudor Arghezi prin Bucureştii de dinaintea celui de al doilea război mondial, Bucureştii cu prelungirile sale spre Cernica. Prin Bucureştii interbelici însă am circulat, în lung şi în lat, în perioada când discursul perceptiv era încă la prima imprimare, reţinând amănunte care nu se şterg restul vieţii, nu rareori în locul unor date mult mai necesare în prezenţa cotidiană.

Citind elegantul studiu al doamnei Graziella Doicescu, franc intitulat Captivantul Bucureşti interbelic (Editura "Vremea", Buc., 2008), m-am simţit ca la mine acasă, autoarea fiind, din prezentarea de pe cea de-a patra copertă, o personalitate multiplă, cu o activitate prodigioasă, profesoară de fizică şi chimie în acelaşi timp un sensibil artist plastic şi o scriitoare de talent. Cu precizarea că este şi autoarea unei cărţi de referinţă despre familiile aromâne din România. O fericită, prin urmare, fuziune între spiritul ştiinţific şi cel istoric, la o adeptă a frumosului.

În construcţia ei, cartea dedicată vechilor Bucureşti pleacă de la micile meserii, oltenii cu cobiliţe şi coşuri, frizerii cu frizeriile lor, flaşnetarii, florăresele, ursarii, lampagiii, brutarii vestiţi, dar şi anonimii bragagii. Apoi cârciumile, bodegile, restaurantele, hotelurile, cofetăriile, barurile - un soi de ghid într-un oraş care nu mai există decât pe mici porţiuni, un Babilon îngropat în uitare şi, desigur, o cetate captivantă prin îmbinarea ei de pitoresc balcanic cu europeana civilizaţie. Lucruri trăite - vârsta autoarei nu ne este dezvăluită, dar din fotografie ne zâmbeşte o simpatică bunicuţă - întovărăşite de excelente ilustraţii fotografice dau cărţii şi valoarea unui album, unul sentimental.

Tabletele dedicate fiecărei profesiuni sau locaţii su