În holul Instituţiei Prefectului Judeţul Constanţa s-a deschis, ieri, o expoziţie deschisă cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfăptuirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească.
Evenimentul a fost organizat de Direcţia Judeţeană Constanţa a Arhivelor Naţionale şi Prefectură şi a reunit reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai consulatelor generale şi onorifice din municipiu. Vizitatorii pot vedea documente din fondurile Primăriei Constanţa care se găsesc la Arhiva din perioada 1861-1947 şi se referă, în mare parte, la corespondenţa purtată cu ocazia aniversării zilei de 24 ianuarie la Constanţa şi la programul manifestărilor desfăşurate la vremea respectivă. Un document aparte este beratul sultanului Abdul Aziz, prin care recunoştea Unirea Moldovei cu Ţara Românească sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
În holul Instituţiei Prefectului Judeţul Constanţa s-a deschis, ieri, o expoziţie deschisă cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfăptuirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească.
Evenimentul a fost organizat de Direcţia Judeţeană Constanţa a Arhivelor Naţionale şi Prefectură şi a reunit reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai consulatelor generale şi onorifice din municipiu. Vizitatorii pot vedea documente din fondurile Primăriei Constanţa care se găsesc la Arhiva din perioada 1861-1947 şi se referă, în mare parte, la corespondenţa purtată cu ocazia aniversării zilei de 24 ianuarie la Constanţa şi la programul manifestărilor desfăşurate la vremea respectivă. Un document aparte este beratul sultanului Abdul Aziz, prin care recunoştea