Circula uneori prin posta electronica cate-un text preluat (presupun, fara incuviintarea autorului sau a editorului) din pagina vreunei publicatii online, semn ca un asiduu cititor al presei virtuale, mergandu-i acel text la suflet, s-a decis pe loc sa-i fericeasca numaidecat si pe altii. Cum asemenea ravase, desi nepoftite, nu produc (spre deosebire de spam) alte daune in afara efectului cronofag, ele declanseaza nu o data reactii in lant, la fel ca stiutele scrisori clasice catre Sfantul Anton – motivate insa, altfel decat in cazul acestora, nu de amenintarea cu pedepse dintre cele mai cumplite, ci de credinta (naiva dar) sincera ca lectura le-ar putea fi destinatarilor de un real folos. Recent mi-a fost dat sa fac astfel cunostinta cu un articol al carui autor pare confruntat cu o dilema: ar vrea sa se alature celor ce condamna, cum zice el, hidoasa vreme comunista, dar nu se poate impiedica sa-si aminteasca totusi cati oameni minunati mai erau pe atunci. Drept care ni-i evoca pe fratii Grigoriu, Aida Moga, Ioana Radu, Anda Calugareanu, dar si pe fratii Chivu, pe Puca si Paca, pe Ahoe, pe Vraca, Storin si Calboreanu, pe Oleg Danovsky si Zizi Bostan, pe Herlea, Iordanescu si Ohanesian si pe alti cativa... Ne da asadar de inteles ca vremea care ni i-a daruit pe acestia, cu tot ce au produs ei, de la broscuta Oac la triplul concert al lui Paul Constantinescu, nu poate fi chiar atat de hidoasa, mai ales daca o compari cu ce se petrece acum, cand multi dintre acei oameni minunati au trecut... la cele vesnice, fara ca unii de aceeasi conditie sa le fi luat locul (cel putin asta sugereaza autorul).

N-as zice nimic daca ar fi vorba doar de a demonstra ca in cele mai bine de patru decenii cu pricina bezna n-a fost chiar atat de neagra cum pretind cei ce, cazand in extrema opusa, le contesta vehement creatorilor de cultura de atunci orice merit, socotind ca intrea