Ministrul de externe Cristian Diaconescu şi omologul său moldovean, Andrei Stratan, s-au arătat ieri, la Chişinău, încrezători în privinţa unei înţelegeri pe tema tratatelor bilaterale România-Republica Moldova, inclusiv a Convenţiei privind micul trafic la frontieră. Sursa: Mediafax
După întâlnirile cu preşedintele Vladimir Voronin şi cu Stratan, Diaconescu a subliniat însă că oficialii moldoveni nu condiţionează semnarea amintitei Convenţii, dorită de Bucureşti, de încheierea Tratatului de bază, aşa cum sugerase recent Chişinăul. Un semn că discuţiile pe tema tratatului - o chestiune aflată pe agenda bilaterală din 1991 - sunt totuşi departe de a fi încheiate.
Problema deschiderii consulatelor româneşti la Cahul şi Bălţi a rămas, de asemenea, în aşteptare. Andrei Stratan a precizat că tema a fost discutată în condiţii de „reciprocitate“, care presupun deschiderea de consulate moldoveneş ti la Iaşi şi la Constanţa, potrivit Mediafax.
Cazul fraţilor Mocanu, refugiaţi în Ambasada României de la Chişinău, nu a fost discutat de cei doi oficiali, dar Diaconescu a precizat că problema se rezolvă „foarte rapid“ potrivit legislaţiei în vigoare.