6 femei mor zilnic în România din cauza cancerului de col uterin şi în fiecare an, peste 3.000 sunt nou diagnosticate. Cancerul de col uterin reprezintă în România prima cauză de mortalitate prin cancer la femeile între 15 şi 44 de ani, iar în lume este pe locul doi. Tocmai de aceea, în fiecare an, sunt trase semnale de alarmă, pentru că boala poate fi tratată, descoperită din timp.
În această săptămână, Braşovul marchează şi el, pentru a treia oară consecutiv, Săptămâna europeană de prevenire a cancerului de col uterin. Anul acesta, campania de informare şi educare stă sub semnul metodelor de prevenire a acestei afecţiuni, iar cele mai simple modalităţi de prevenire împotriva cancerului de col uterin sunt testarea citologică Babeş Papanicolau şi vaccinul HPV (Human Papiloma Virus). „Vaccinarea, alături de testul Babeş Papanicolau pot contribui cu un procent de 90% la reducerea numărului de cazuri de cancer de col uterin şi peste 80% în decesele din cauza cancerului de col uterin”, a declarat Georgeta Negoiţă, şeful Biroului de Promovare a Sănătăţii, din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Braşov. În acest sens, ieri seară, la Centrul Cultural Reduta a avut loc un seminar cu tema „Cancerul de col uterin poate fi prevenit”, la care participantele au primit mai multe informaţii şi pliante referitoare la această boală necruţătoare.
Testul citologic se
poate face la orice
cabinet ginecologic
Fiecare femeie activă sexual este supusă riscului de a contacta acest virus. Tocmai de aceea, testul citologic Babeş Papanicolau este cea mai bună metodă de a detecta în stadiul incipient cancerul de col uterin. Testul Babeş - Papanicolau este recomandat a fi efectuat măcar o dată la un interval de unu - trei ani, cel mai bine o dată la şase luni. O altă recomandare este efectuarea testului în intervalul de trei ani de la începerea vi