Cu mai mulţi ani în urmă, cam în aceeaşi perioadă în care a devenit publică ştirea senzaţională că va apărea corespondenţa inedită Eminescu - Veronica Micle, tăinuită cu grijă, vreme de mai bine de o sută de ani, de către descendentele Veronicăi, la Muzeul Literaturii se întîmpla, de data aceasta în spaţiul picturii, un eveniment oarecum similar. Voind să marcheze împlinirea a nouăzeci de ani de la naşterea lui Ion Ţuculescu, pictoriţa Eugenia Iftodi, dispărută acum şi ea, expunea, pentru prima oară, din arhiva proprie, fotografii, documente şi desene ale marelui pictor, împreună cu un număr important de lucrări de pictură al căror statut este absolut unic în întreaga noastră cultură. Pe scurt, este vorba despre acele lucrări pe care, cu peste patruzeci de ani în urmă, în chiar anul morţii pictorului, Eugenia Iftodi le-a realizat împreună cu Ţuculescu. Cine vrea amănunte despre această experienţă artistică şi umană are la îndemînă cartea pe care Eugenia Iftodi a publicato-a acum cîţiva ani (În preajma lui Ţuculescu, fără editură, f.a.), o carte-jurnal în care planul creaţiei şi acela al teoriei şi filosofiei artei absorb, pînă la voalare, planul existenţei nemijlocite. Lucrările care au rezultat din această experienţă sau, mai exact, în urma acestui experiment, îl implică pe Ţuculescu în forme şi în proprorţii diferite, în cazul în care judecăm împlicarea ca pe un act nemijlocit, mecanic, şi în mod constant şi profund dacă această implicare este privită ca transfer de energie, ca formă de sugestie şi de contagiune spirituală. În ceea ce priveşte implicarea directă, acţiunea sa are mai multe trepte; unele lucrări sînt doar dirijate de către Ţuculescu prin indicaţii tematice şi prin sfaturi tehnice de ordin general, altele sînt supravegheate în detaliu, prin indicarea unei culori anume sau a unui anumit semn grafic, iar, în cea de-a treia categorie, intrevenţia marelui