Destinatar: Prof. Nicolae Manolescu

Domnule Profesor,

În numărul trecut al revistei anunţam o nouă rubrică, al cărei generic îl vedeţi alături. Dar am nevoie de interlocutori. Ca să-l parafrazez şi să-l contrazic pe unul din favoriţii mei, Camil Petrescu, "eu nu pot vorbi onest decât la persoana a II-a". Pentru această primă întrebare, "Ce înseamnă plumb?", persoana a II-a (plural) sunteţi dumneavoastră. Mi se pare firesc să fie aşa, nu numai pentru că aţi scris în mai multe rânduri despre Bacovia, dar şi pentru că aţi scris o Istorie critică a literaturii române în care regândiţi literatura. Sau, mai simplu, în care gândiţi. Bacovia nu e tocmai preferatul dumneavoastră - îl cam demitizaţi, îl reaşezaţi, în fond, în zona în care s-a aflat în receptarea interbelică - dar răceala asta poate fi utilă în judecarea unui poet.

Pentru că limbajul poetic are (aşa cum a demonstrat-o fidelul cititor al României literare, domnul Solomon Marcus, într-un text faimos în teoria literară românească) asemănări cu limbajul matematic, nu e de mirare că se ajunge greu la înţelegerea unui poem, oricât de simplu. Dar poezia nu e totuşi aritmetică, iar dacă seamănă cu matematica, ea seamănă cu un nivel superior al acesteia, şi îţi trebuie în ajutor şi intuiţia, şi sensibilitatea, şi experienţa, şi antrenamentul, ca să-i dai de capăt. Când îl învaţă pe Bacovia, elevilor li se dau nişte rezultate poetice de-a gata, ca să le memoreze, li se spune că 2+2=4, că plumb înseamnă "apăsare, nevroză, greutate a vieţii, cenuşiu". Că e "disperare lipsită de speranţă", cum scrie în site-uri Wikipedia, de pe Google. Sau li se spune că ar fi o trimitere ascunsă la alchimie, unde din plumb se obţine aurul (poetic, evident - iată arta poetică bacoviană!, plumbul cuvintelor de zi cu zi se transformă în aur poetic). Mai din lene, mai din nepăsare, după ce trec exa