Prin insasi natura sa complexa si ambigua, fenomenul terorismului este similar unei „ecuatii", cu un numar mare si in continua crestere de „termeni", cu „necunoscute" nu intotdeauna previzibile si cu „solutii" dificil de „calculat".
Una dintre „solutiile" cele mai greu de decelat este legata de insasi definirea terorismului, astfel incat se poate formula intrebarea daca o asemenea operatie este posibila si valabila pentru intreaga durata a istoriei sale.
Desi fenomenul are o istorie milenara, termenul de "terorism" (de la cuvantul latin "terrere" - "a inspira frica") a patruns in vocabularul politic pe filiera franceza abia la sfarsitul secolului al XVIII-lea, in legatura cu "regimul de teroare" din timpul Revolutiei Franceze (1793-1794).
In cursul secolului urmator, cea mai larga circulatie o are termenul de "anarhism", echivalat cu acela de „atentat", „asasinat politic". Din perioada interbelica, sintagma "terorism" capata o circulatie tot mai larga, corespunzator sporirii gradului de complexitate al acestui fenomen care depaseste actiunea individuala.
In fata acestei provocari, apare preocuparea de definire a terorismului de catre state si organizatii internationale. Una dintre primele definitii apartine Ligii Natiunilor (1937), care considera ca terorismul este reprezentat de toate actele criminale indreptate impotriva unui stat pentru a crea o stare de teroare in mentalul anumitor persoane, al unui grup sau al publicului larg. Aceasta definitie cu o larga cuprindere si voit ambigua reflecta preocuparile guvernelor interbelice de a face fata pericolului provocat de miscarile anarhiste, comuniste, cat si ale celor de eliberare de sub ocupatia coloniala.
Asemenea definiri oficiale, menite sa fundamenteze si sa justifice actele de combatere a terorismului sau a unor fenomene conexe, sunt stipulate in legislatia s
