Pe la sfârşitul lui ianuarie 1989, se topise zăpada, nu mai era iarnă grea şi s-a dat liber la circulaţie câteva zile. A fost o nebunie. S-au repezit toţi ca apucaţii la maşini, nu mai circulaseră de două luni. Mulţi le împingeau spre PECO, că nu mai porneau de atâta stat, să-i prindă interdicţia următoare cu ceva benzină în rezervor.
Din ianuarie 1985 Ceauşescu luase hotărârea ca duminica autoturismele să circule alternativ, conform numărului, par sau impar. De sărbători, circulam cu toţii. Se economisea carburant, pe Valea Prahovei era mai puţină înghesuială, nu te mai foiai de colo-colo cu maşina. Când începuse criza energetică, cu ani înainte, se pusese chiar problema să nu umbli cu maşina goală. Nu exista încă metroul, pe hârburile ITB-ului era omor, aşa că, mergând în Titan sau Drumul Taberei, în Militari sau Colentina, în drum spre serviciu sau spre acasă, erai obligat să mai iei câţiva pe drum, să nu arzi benzina doar pentru tine. Te oprea poliţia, te lua la rost şi-ţi umplea maşina cu oameni care aşteptau prin staţii. Până la urmă, tot miliţia a constatat că procedeul era periculos, după ce se înmulţiseră atacurile asupra şoferilor care îşi încărcau maşina cu te miri cine.
Criza energetică se accentuase în vara lui 1980 şi s-a scumpit benzina. A fost prima scumpire sănătoasă, care te ustura. Apoi, preţul a tot crescut. În general, scumpirile din lume ne veneau ca o mănuşă. Cum din capitalism veneau doar veşti proaste, se argumenta că România, în ciuda succeselor economice şi a producţiilor record, este şi ea afectată de preţurile din occident. Aflam oficial ce mai e prin lume când se petreceau nenorociri, când creştea preţul la tona de oţel, aluminiu sau barilul de benzină. După scumpirea din 1985, benzina s-a "raţionalizat". Se dădea cu porţia. 40 de litri la Bucureşti, 17 litri în judeţe. Erau cifre
