Afacerile doctorului Tefik mergeau atît de bine, că nu stătea nimeni să-i mai numere paharele. Turcii îl invidiau, iar cîţiva erau mîndri de el, chiar dacă nu-l mai vedeau pe la moschee. Tefik, omul care ştiuse Coranul pe de rost şi pe urmă începuse să-l uite, ar fi putut ajunge imam, dacă nu aici în oraş, măcar la Babadag sau chiar la Constanţa. Şi poate că nu se mai apuca de băutură! Cînd venea Ramadanul, pe doctor îl lua o melancolie. Nu se atingea de sticla cu vin pînă la apusul soarelui. Îşi arvunea curcanii prin toată Dobrogea, în aşteptarea Bairamului. Dar grosul îl scotea de la bursă. Nevasta lui nu-şi pierduse credinţa, totuşi prietenele ei turcoaice cu care copilărise nu mai veneau la ea acasă şi nici n-o mai invitau pe la ele. Asta n-ar fi deranjat-o prea tare pe Fatmine care urmase liceul, spre deosebire de ele, şi se simţea mai la largul ei discutînd cu doctoriţa Lea şi cu soţia şefului de gară decît cu ele. Ceea ce începuse s-o sîcîie era că fata ei Radie n-avea nici un pretendent, deşi terminase liceul. Tefik era liniştit. Fata lui se va duce la facultate, la medicină, şi-o să-şi găsească ea singură pretendenţi. Fatmine, cît era ea de şcolită şi de emancipată, să dea în gălbinare. Să nu-i vină peţitori acasă? Să nu discute cu părinţii băiatului, ca să ştie în ce familie intră fata ei? Înţelesese că el o pornise pe calea lui Kemal Mustafa şi a sultanului Selim beţivul, dar tot ar fi trebuit să mai treacă din cînd în cînd pe la moschee, măcar ca să zică Salam alecum, să se îndemne peţitorii. În ciuda melancoliei lui Tefik din timpul Ramadanului, nu s-a înfiinţat nici un peţitor la el acasă cînd a început Bairamul. În schimb îi bate la poartă Zizi, băiatul ceasornicarului. Îl invită în casă cu gîndul că l-a trimis ceasornicarul să arvunească de pe-acum o curcă pentru petrecerile lor de Crăciun şi de Anul Nou. Zizi era student la litere şi filosofie