Vinovat de producerea unor efecte devastatoare, cărora le cad victime mai ales tinerii, consumul de substanţe halucinogene nu este o invenţie a zilelor noastre. Cu un termen generic, astăzi le numim “droguri”. Unele sunt substanţe de sinteză, produse în laborator. Altele au la bază substanţe extrase din diferite plante. Dar oricare ar fi originea lor, toate îl duc pe consumator într-o lume a fantasmelor. O lume iluzorie în care “moartea albă” îl pândeşte în fiecare clipă pe nefericitul care a ajuns dependent de ele. Dar asta nu se întâmplă de ieri, de azi: drogurile au în spatele lor o istorie întreagă care, întinsă prin toată lumea, a traversat secole şi mileniile.

Euforia zeilorCel mai cunoscut efect al substanţelor halucinoge este starea specifică de euforie care-l desparte consumator de lumea reală şi îi lasă senzaţia de pătrundere într-un univers special care se conduce după cu totul alte alte reguli. Cu mii de ani în urmă, acest efect straniu părea a fi cel mai eficient “vehicul” către lumea zeilor. Un vehicul special, rezervat de obicei doar marilor preoţi, şamanilor şi a tuturor celorlalte categorii de “specialişti ai scarului”. Herodot relatează că vracii şi marii vrăjitori ai sciţilor aruncau pe jarul focurilor rituale seminţe de cînepă care începeau să fumege degajînd valuri de fum ameţitor. De fapt cânepa sciţilor era canabis-ul, cânepa indiană din care în zilele noastre se extrage o gamă largă de droguri.

Dar prima menţiune oficială, în care acest tip de efecte era descris amănunţit este “Tratat despre plante”, lucrare ştiinţifică apărută în China, în secolul al ll-lea î.Hr. De altfel, călugării taoişti din China antică erau maeştri în prepararea unor poţiuni magice care, adeseori aveau în reţeta lor o gamă largă de substanţe pe care acum le-am putea numi “psihedelice”. O altă plantă care conţinea substanţe cu efect