Divizionara secunda Progresul Bucuresti are din nou probleme. Dupa ce la inceputul acestui an, actionarii clubului au facut eforturi pentru a redresa situatia financiara, astfel incat echipa sa poata evolua in continuare in Liga a II-a, acum gruparea din "Parcul cu Platani" se "cearta" cu BNR. Potrivit declaratiilor lui Bogdan Tohaneanu, actionarul majoritar al echipei, paznicii Complexului Cotroceni, angajati ai BNR, nu au permis ieri accesul lucratorilor Distrigaz pentru a verifica si porni instalatia de gaze naturale. "In aceste conditii, nu se poate derula contractul incheiat intre Progresul si Distrigaz Sud, ceea ce face imposibila desfasurarea activitatii sportive. Urmarile ar putea fi desfiintarea clubului Progresul dupa 65 de ani de existenta si trimiterea in somaj a o suta de oameni. De asemenea, se va destrama si Centrul de Copii si Juniori, unde activeaza peste 200 de jucatori", a mai spus Bogdan Tohaneanu.
Conducerea Progresului nu este dispusa sa cedeze usor lupta cu BNR, seful echipei din "Parcul cu Platani" precizand ca vor urma proteste la care vor participa toti cei care fac parte din club. "Ne rezervam dreptul de a solicita primarului general al Capitalei autorizatia pentru un miting, la intrarea principala a BNR, la care sa participe angajatii si jucatorii, seniori ca si juniori, antrenorii, actionarii, toti cei care continua de ani de zile sa activeze sub culorile bleu-albastru ale unui club infiintat in 1944 chiar de BNR", a precizat Tohaneanu.
Divizionara secunda Progresul Bucuresti are din nou probleme. Dupa ce la inceputul acestui an, actionarii clubului au facut eforturi pentru a redresa situatia financiara, astfel incat echipa sa poata evolua in continuare in Liga a II-a, acum gruparea din "Parcul cu Platani" se "cearta" cu BNR. Potrivit declaratiilor lui Bogdan Tohaneanu, actionarul majoritar al echipei, paznicii Comple