Indiferent ce s-a mai intamplat prin alte locuri din lume, saptamana care se incheie a fost saptamana lui Barack Obama. El a devenit de marti cel mai puternic om din lume. De ce oare?
Pentru ca este liderul celei mai puternice tari din lume. De ce oare au insa SUA acest statut, cat timp sunt o natiune atat de tanara? In numai 200 de ani, americanii s-au ridicat de la zero pana pe "acoperisul" lumii.
Explicatiile sunt, probabil, mai multe, insa, cu siguranta, printre cele mai importante trebuie cautate in valorile pe care se fundamenteaza societatea americana: familie, credinta, respect pentru traditie, patriotism si libertate.
Sunt ancorele care au dat stabilitate acestei natiuni tinere, permitandu-i sa se afirme si, iata, sa domine lumea. Iar ceremonia de inaugurare a aratat foarte clar ca, dincolo de inevitabilele derapaje specifice lumii moderne, in momentele cheie aceste valori raman marele secret al americanilor.
In SUA este de neconceput un presedinte burlac. Mai mult, poate ca in nicio alta tara sotia presedintelui nu are o importanta mai mare. Prima Doamna este mai mult decat o persoana, este o institutie, indiferent ca se numeste Bird, Patricia, Rosalynn, Laura, Barbara, Nancy, Jacquelin, Hillary sau Michelle.
Prima Doamna este mereu de-a dreapta sotului, de mana cu el, de la castigarea alegerilor, pana la ultimul drum cu Air Force One, catre casa.
Mereu in spatele barbatului puternic a stat o femeie puternica si la fel de reprezentativa. Pana si Bill Clinton a fost, in extremis, salvat tot de iertarea sotiei lui fara de care poate ca votul din Congres ar fi fost cu totul altul in scandalul Lewinski.
Familia, simbolul stabilitatii
Familia are simbolistica ei de stabilitate, echilibru, responsabilitate, seriozitate, fara de care nicio treaba serioasa in Biroul Oval