Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O veste bună şi una rea în sănătate

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 24 ianuarie 2009 ·

Oficiali din Ministerul Sănătăţii au precizat ieri că reducerea numărului de angajaţi cu 20%, pusă la cale joi de guvernul Boc, vizează doar personalul din structura centrală, direcţiile judeţene şi autorităţile subordonate instituţiei, nu şi personalul medical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile sanitare. Potrivit ministerului, decizia privind numărul exact al angajaţilor care vor fi disponibilizaţi va fi luată până la sfârşitul lunii ianuarie, după o analiză a numărului de posturi din instituţiile subordonate ministerului şi procentul de ocupare a acestora.

Nemulţumiri salariale fără justificare

Medicii din sistemul de urgenţă nu vor beneficia de creşteri salariale în 2009, pentru că, în contextul crizei economice, una dintre priorităţile Ministerului Sănătăţii va fi extinderea serviciului SMURD pe plan naţional, a precizat, pentru NewsIn, subsecretarul de stat Raed Arafat. „În 2008, salariile personalului din sistemul de urgenţă aproape s-au dublat şi nu cred că medicii au motive să se plângă acum de veniturile pe care le încasează, chiar dacă anul acesta nu li se vor mai mări salariile“, a spus Arafat, nedorind să se pronunţe în ceea ce priveşte majorarea salarială de 25% solicitată de sindicatul Sanitas.

Arafat consideră însă că nemulţumirile privind salariile nu au nici o justificare. „Unii, când se plâng de salarii, se referă la acela de bază şi uită de venitul total, cu gărzi şi sporuri. Orice persoană a primit un spor mediu pe unitate între 50% şi 100%. Toată lumea doreşte ca salariile să fie cât mai mari, dar trebuie să te uiţi şi la cât se poate da de la buget“, a conchis Arafat.

Oficiali din Ministerul Sănătăţii au precizat ieri că reducerea numărului de angajaţi cu 20%, pusă la cale joi de guvernul Boc, vizează doar personalul din structura centrală, direcţiile judeţene şi autorităţile subordonate instituţi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Premierul Marcel Ciolacu anunță că TICHETELE de masă vor fi excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că se vor adopta măsuri pentru a proteja salariul minim pe economie, iar contravaloarea tichetelor de masă, respectiv a indemnizației de hrană, sunt excluse de la calculul pragului de 4.000 de lei. Totodată, el anunț

Realitatea cruntă pe care politicienii o ignoră. Aproape 4 milioane de români trăiesc în continuare în sărăcie

Ziare.com acum 28 minute
Un român din cinci era afectat de sărăcie în anul 2023, iar 21,1% din populaţia rezidentă trăia într-o gospodărie ale cărei venituri erau mai mici decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult/echivalent, relev

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum 2 ore
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare după ce a violat elevi de la seminar

Ziare.com acum o ora
Cornel Onilă, fostul episcop al Hușilor, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, fiind acuzat că a violat mai mulți elevi din seminar. Fostul episcop este acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală împotriva elevilor de la seminarul un

România este cel mai ieftin stat UE pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”

Mediafax acum o ora
România este cel mai ieftin stat pentru grupa „Alimente şi băuturi nealcoolice”. De asemenea, România are cel mai scăzut nivel al preţurilor pentru grupa „Articole de mobilier, echipamente de uz casnic”.

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade în largul Peru

Mediafax acum 41 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 a avut loc vineri în largul coastei centrale a Peru. Ameninţarea cu tsunami din cauza cutremurului a trecut.

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Scandalul în coaliție se adâncește. Ciolacu cheamă partidele la consultări pe tema datei alegerilor prezidențiale: „Țopăiala trebuie să înceteze”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că va invita liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună data alegerilor prezidențiale, în contextul în care astăzi era ultima zi pentru adoptarea hotărârii de guvern care ar fi programat primul t

Veşti bune pentru şoferi: Rovinieta poate fi achiziţionată şi de pe ghiseul.ro

Ziarul Financiar acum 3 ore
CNAIR informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale, drumuri expres şi autostrăzi că începând din data de 27.06.2024, persoanele fizice care deţin cont pe www.ghiseul.ro pot achita tariful de utilizare (rovinieta) prin intermediul site-ului

Vremea

București
acum

27°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

29°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

30°
vin.

21°/30°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°