Ultimele zile au readus umorul in Romania. Treceam pe strada pe langa un telefon public, ieri pe la pranz, si fara sa vreau am auzit un tanar mucalit, tipand aproape in receptorul aparatului portocaliu de folosinta publica: "— Sarut mana, mama, si buna ziua dragi ascultatori!" Mi s-a parut ca nu aud bine, desi, cum ziceam, barbatul respectiv vorbea fara fereala, aproape tragand cu ochiul.
Ceva mai tarziu, intr-un birou, o doamna cu ciorapi elansati pe sub taiorul profesional, gri, dar scurt, folosea si ea telefonul – de asta data mobil –, gangurind: "— Te sarut, iubitule, si pa, domnule colonel!" Avea farmec, doamna respectiva, transmitand asa, peste umarul iubitului, mesaje catre penumbra dindaratul lui, unde un ofiter (superior?) stoca mesajele din grija de a preveni terorismul.
Adevarul este ca si pe mine m-a ingrijorat cresterea terorismului pe intinsul Romaniei. Cel mai faimos caz in domeniu, acela al tipului in papuci, care-si transporta buteliile cu o taraboanta, punand in pericol, in numele Jihadului islamic, Banatul, ne-a scos pe toti din minti, aratand clar ca in tara asta nu vom mai putea trai daca nu vom pastra evidenta riguroasa a tuturor SMS-urilor adolescentilor din licee, a conversatiilor de dupa ora 6 p.m. ale pensionarelor care schimba retete de conserve cu zacusca si ale rutinierilor site-urilor picante, pentru adulti, dovada limpede de complot impotriva umanitatii.
Nu as vrea insa, in ruptul capului, sa subestimez munca discreta si eficienta a celor care vegheaza la siguranta noastra cotidiana, asa incat, marturisesc, de aseara incoace am inceput sa vorbesc si eu cu telefonul la plural, adresand mesaje diverse si ofiterilor care fac o paine cinstita ascultandu-ma pe fata, de asta data in democratie.
Sau… nu? Ca unii zic ca n-au noile urechi plantate legal nici o treaba cu ce spunem noi, ci doar cand, unde si cu
