La acest sfârşit de săptămână şi la începutul celei ce urmează, zona geografică a României va fi traversată de mai multe sisteme noroase cu ploi fie dinspre Marea Mediterană, fie dinspre Europa Centrală.
Primele vor aborda teritoriul ţării noastre începând cu regiunile sudice, iar celelalte începând din vest. Ploile nu vor lipsi din nici o zonă a ţării, dar pe tot intervalul de trei zile (de sâmbătă până luni) vor fi pe arii destul de restrânse în Câmpia Română, Dobrogea şi Transilvania şi extinse în rest, dar nu importante din punct de vedere cantitativ. Valorile termice vor rămâne ridicate, cu mult peste cele normale ale perioadei, deşi tendinţa temperaturii ar fi de uşoară scădere. Regimul termic ridicat şi ploile înseamnă continuarea proceselor hihrologice, respectiv diminuarea continuă a stratului de zăpadă şi acumularea apei rezultate în albiile râurilor. Mai poate consta şi în ruperea, desprinderea şi punerea în mişcare a formaţiunilor de gheaţă de pe râuri, care să conducă la aglomerări în zonele barajelor naturale, iar urmarea ar consta în inundarea curţilor şi a gospodăriilor aflate prea aproape de albiile râurilor. (meteorolog Romica Jurca)
BUCUREŞTI
Centru: max.: 10°C min.: 2°C
Periferie: max.: 9°C min.: 1°C
Azi (sâmbătă):
Vremea va fi caldă. Cerul va fi temporar noros şi vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab până la moderat. Presiunea atmosferică va fi uşor variabilă şi se va menţine la valori scăzute.
Mâine (duminică):
Vremea va fi caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi noros şi temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Presiunea atmosferică va fi scăzută. Maxima: 10°C; minima: 5°C.
Poimâine (luni):
Cerul va fi mai mult noros în primele ore ale zilei, când vor mai fi condiţii de ploaie slabă, apoi va deveni variabil.