Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UDMR FACE PRESIUNI/PD-L, "nevoit" să schimbe prefecţii

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 24 ianuarie 2009 ·

Secretarul executiv al PD-L, deputatul Mircea Toader, a declarat ieri că democrat-liberalii vor avea 21 de prefecţi.

"În timp, PD-L va avea, probabil, 21 de prefecţi. Numirile se vor face pe măsură ce se îndeplinesc condiţiile legale, dar este posibil să rămână şi dintre actualii prefecţi. Vom vedea", a spus Mircea Toader (foto). Diferenţa până la 41 de prefecţi va reveni PSD, în timp ce PC nu va avea nici un prefect. Cu tupeu, Toader a dat vina pe PNL pentru schimbarea actuală din administraţia locală. "Intenţia noastră a fost ca funcţia să fie depolitizată, dar PNL a încălcat flagrant acest principiu şi de aceea ne vedem nevoiţi ca, în cazul înalţilor funcţionari publici cel puţin, să punem oameni care agreează şi susţin politica guvernului nostru. S-ar putea ca unii dintre actualii prefecţi să rămână, dar, repet, este numai vina PNL că a încălcat principiul depolitizării", a precizat Toader.

În acest timp, UDMR face presiuni să-şi pătreze oamenii în administraţia locală, iar la Cluj soluţia este şantajul. Preşedintele UDMR Cluj, Laszlo Attila, a declarat că Uniunea nu va propune candidat la Primăria Cluj, cu condiţia ca membrii UDMR să-şi păstreze funcţiile din serviciile deconcentrate, postul de viceprimar, pe cel de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean şi postul de subprefect. Laszlo a precizat că, potrivit unui sondaj de opinie, candidatul PD-L Sorin Apostu ar câştiga alegerile pentru Primărie din primul tur de scrutin, dar a avertizat că, dacă garanţiile solicitate PD-L nu vor fi onorate, UDMR ar putea înscrie un candidat în cursa electorală, care va însemna, automat, un al doilea tur de scrutin. (M.I.A.)

Secretarul executiv al PD-L, deputatul Mircea Toader, a declarat ieri că democrat-liberalii vor avea 21 de prefecţi.

"În timp, PD-L va avea, probabil, 21 de prefecţi. Numirile se vor face pe mă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anca Todoni şi Gabriela Ruse au acces pe tabloul principal la Australian Open

News.ro acum o ora
Anca Todoni, locul 110 WTA, şi Gabriela Ruse, numărul 125 mondial, au acces, joi, pe tabloul principal la Australian Open, primul grand slam al anului. Todoni, favorită 12, în vârstă de 20 de ani, a trecut în ultimul tur al calificărilor sportiva am

Un tânăr de 18 ani a fost găsit spânzurat de un copac. Poliția a deschis un dosar penal

Ziare.com acum 43 minute
Poliţiştii au început cercetările după ce un tânăr de 18 ani a fost găsit spânzurat de un arbore pe un deal dintr-o localitate din judeţul Tulcea. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea infomează că poliţiştii din Izvoarele au

Funeralii de stat pentru fostul preşedinte american Jimmy Carter

HotNews acum 2 ore
Statele Unite organizează joi funeralii de stat pentru fostul lor preşedinte Jimmy Carter, punctul culminant al mai multor zile de omagii aduse laureatului Premiului Nobel pentru Pace care a marcat istoria ţării şi a lumii, informează AFP și News.ro

Romgaz va furniza gaz natural clienților casnici și non-casnici. Ministerul Energiei salută inițiativa

Ziua Constanta acum 2 ore
Romgaz își extinde activitatea și va furniza gaze naturale direct către consumatori, atât casnici, cât și non-casnici Ministerul Energiei salută inițiativa strategică a Romgaz, companie energetică emblematică a României, de a-și extinde activitatea

Incendiile devastatoare din Los Angeles se extind. Autorităţile au ordonat evacuarea cartierului Hollywood / Cel puțin cinci morți

HotNews acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri, conform AFP și News.ro. Numărul morţilo

Cât vom plăti la electricitate și gaze în 2025? Trei scenarii posibile

HotNews acum 17 minute
Anul 2025, pe lângă multiplele schimbări fiscale și creșteri de taxe, vine și cu întrebări privind prețurile pe care românii le vor achita pentru gaze și energie electrică după aprilie 2025. Un răspuns greu de anticipat, arată Dumitru Chisăliță, pre

Alertă Cod Galben pentru județul Botoșani. Anunțul făcut de meteorologi

Botosani News acum 45 minute
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip Cod Galben de instensificări ale vântului, pentru județul Botoșani. Aceasta este valabilă mâine, între orele 14:00 – 23:00. Potrivit meteorologilor, vântul va prezenta intensificări cu

POLITICO: România stabileşte o nouă dată a alegerilor, dar riscă acelaşi rezultat

News.ro acum 2 ore
România a stabilit o dată pentru repetarea alegerilor prezidenţiale după îngrijorările legate de „acţiunea hibridă agresivă” a Rusiei la primul tur, dar există în continuare riscul ca rezultatul să fie similar şi la a doua încercare şi să-l vadă pe

Cinci morţi în incendiile din Los Angeles. Biden şi-a anulat vizita în Italia. Autorităţile ordonă evacuarea centrului Hollywood-ului/ Jamie Lee Curtis, Billy Crystal, Paris Hilton, Mark Hamill, între celebrităţile care şi-au pierdut casele - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au murit în incendiile violente alimentate de vânturi puternice care au făcut ravagii miercuri în Los Angeles, forţând zeci de mii de locuitori să fugă şi distrugând numeroase clădiri. Incendiile de vegetaţie au distrus case

Noi avertizări ANM. Cod galben de ceaţă în zone din 8 judeţe

BusinessMagazin acum o ora
Localităţi din opt judeţe sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă şi gheţuş.

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

2°/6°
dum.

1°/5°
Iasi
acum

joi

8°/13°
vin.

2°/11°
sâm.

0°/6°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

11°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/9°
dum.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/12°
vin.

0°/9°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/0°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

1°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°