Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii comunitari ploieşteni au sărbătorit Revelionul

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 ianuarie 2009 ·

Cei care au asigurat ordinea publică la cumpăna dintre ani s-au pus pe distracţie. Pentru al treilea an consecutiv, a fost organizat Revelionul poliţiştilor comunitari. Este singurul oraş din ţară unde a avut loc o astfel de petrecere. Aseară, care îmbrăcaţi la patru ace, care cu haine de stradă, abia ieşiţi din tură, agenţii s-au întâlnit la un restaurant de la marginea oraşului şi s-au pus pe chefuit. Au fost aproximativ 150 de bărbaţi şi femei purtători de uniforme, care au lăsat deoparte carneţelul cu procese verbale de constatare a contravenţiilor şi au dat un adevărat show.

Primarul Andrei Volosevici a fost cel care a deschis petrecerea urând „La mulţi ani!” celor prezenţi. Fără să mai piardă vremea, poliţiştii au pus sângele în mişcare cu un aperitiv şi au trecut pe ringul de dans. Muzica? De la sârbă până la hit-uri latino. A fost doar încălzirea pentru ce avea să urmeze după decernarea diplomelor speciale.

Laureaţii anului 2009

Prima surpriză pregătită de conducerea instituţiei a fost decernarea unor titluri onorifice pentru poliţiştii care au ieşit în evidenţă anul trecut. Unul a fost „cel mai bun şef”, altul cel mai sociabil coleg - şi a primit distincţia „Bufonul Biroului Relaţii cu Publicul”, iar un alt agent pur şi simplu nu ştie ce merite deosebite a avut de a primit diploma „Dracu’ ştie pentru ce i-o dăm”. „Cred că pentru că meritam şi eu o diplomă, poate d-asta”, a exclamat Sorin Otinolescu.

De departe, cel mai aplaudat poliţist comunitar a fost cel care a primit titlul de „Cel mai bun organizator al tragerilor de noapte”. În timp ce întreaga asistenţă se întreba de ce nu răspunde la apel, după câteva minute de aşteptare acesta şi-a făcut apariţia de la toaletă.

Perechi celebre

După o scurtă şedinţă foto cu primarul a debutat un concurs surpriză, dar foarte apreci

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°