Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Înscrişi la grădiniţă aproape din faşă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 ianuarie 2009 ·

Ca să fie sigure că vor prinde un loc, hunedorencele îşi înscriu copiii la grupa mică de când micuţii abia învaţă să vorbească.

Părinţii s-au interesat din timp de locurile din grădiniţe, deşi anul este abia la început. ,,Într-adevăr, s-au făcut încă de anul trecut liste de aşteptare pentru 2009-2010. Înscrierea propriu-zisă va începe însă la 1 martie”, a declarat Camelia Lazăr, inspector în învăţământul preşcolar în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Liste de aşteptare se găsesc atât la grădiniţele din Deva şi Hunedoara, cât şi la cele din Haţeg, respectiv Petroşani. Chiar dacă prioritate au copiii de cinci, şase ani, acest lucru nu-i împiedică pe părinţi să caute un loc la grădiniţă chiar înainte ca micuţul să împlinească trei ani, vârsta legală la care poate fi dat la grădiniţă. ,,În momentul de faţă, avem 14 copii pe listele de aşteptare, iar o parte sunt trecuţi încă de anul trecut. În momentul în care se va da startul înscrierilor, aceştia vor avea prioritate. Oricum, locurile disponibile sunt insuficiente. În prezent, lucrăm cu 169 de copii, deşi, teoretic, trebuiau să fie doar 140”, a declarat Margit Kajcsa, directoarea grădiniţei Floarea Soarelui din municipiul Hunedoara. În tot judeţul există 11.500 de preşcolari. Numărul unităţilor de învăţământ preşcolar este de aproximativ 190. Raportul dintre cele două aspecte este destul de dezechilibrat, cererea pentru un loc în grădiniţe fiind cu 30 la sută mai mare decât locurile libere existente.

Acelaşi copil, mai multe grădiniţe

,,Eu am înscris băiatul încă de vara trecută, chiar dacă nu avea trei ani. Cu toate acestea, nici acum nu am primit un răspuns, mai ales că l-am înscris la mai multe grădiniţe. În plus, luna viitoare, copilul face trei ani. Sper ca într-un final să găsesc ceva”, a declarat Gabriela Achim, una dintre mămicile aflate pe listele de aşteptare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 42 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°