Pe actul de naştere al lui Adrian Rusu, în dreptul tatălui, este trasă o liniuţă. Domnul Rusu doreşte acum, la 66 de ani, să completeze acea rubrică, rămasă până astăzi goală, cu numele "Radu Crutzescu", un diplomat din perioada interbelică. Numele celei care i-ar fi putut fi mamă, o artistă importantă, îl rosteşte şoptit, pentru că nici măcar el nu crede că e adevărat.

În bărbatul cu păr cenuşiu, prins în coadă, şi ochi blânzi şi obosiţi trăieşte şi azi copilul născut la 4 decembrie 1943, un copil rămas orfan, care acum, târziu, vrea să îşi recapete părinţii. Am stat de vorbă cu Andrei Adrian Rusu undeva la periferia Braşovului, în casa pe care o împarte cu cea de-a treia soţie, fiica, fiul, nepoţii şi cinci motani certăreţi, care şi-au marcat repetat teritoriul. În povestea lui, spusă pe nerăsuflate şi în ritmul memoriei involuntare, se amestecă nume de prieteni din copilărie, nume de oameni mari, de oraşe româneşti şi străine, nume de boli şi de străzi. Rusu Florica. Numele trecut pe certificatul de naştere la rubrica "mamă". "N-am cunoscut-o niciodată pe această femeie. Am căutat-o şi nu a fost de găsit", spune Adrian Rusu. Radu Crutzescu. De pe patul de moarte, Crutzescu i-ar fi adresat celei care-i devenise soţie în 1916 aceste cuvinte: "Laureta, orice s-ar întâmpla, să ai grijă de Andrei, băiatul meu". Cuvintele i-au fost transmise lui Adrian Rusu de majordomul Ion Varga şi l-au urmărit toată viaţa. Născut în 1892, la Bucureşti, licenţiat în Drept la Paris, Radu Crutzescu a fost ministru plenipotenţiar şi trimis extraordinar al României la Sofia în 1936, apoi la Moscova în februarie 1938, la Praga în 1938, la Berlin în 1939. La 1 iunie a fost numit, prin decret semnat de Regele Carol al II-lea, "ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al nostru la Ankara". Revenit în ţară, a devenit membru al mai multor comisii, printre care "Comisiunea pen