Este de departe unul din cele mai deprimante orase pe care le-am vazut. Ploaie, vant, frig. Iar cei cu care m-am intalnit si care traiesc acolo, mi-au spus ca vreo 300 de zile pe an vremea e cam la fel. Difera putin doar temperatura. Sute si mii de costume, paltoane negre, pantofi prospat lustruiti bat la pas strazile si stradutele. Din punct de vedere al birocratiei, este un paradis. Armatele de functionari, secretare, consultanti, asistenti, specialisti, tehnicieni fac instructie de luni pana vineri la locul de munca, iar sambata rup randurile in baruri, sau pleaca in permisie pana in Olanda. In timpul saptamanii, in afara perioadei de vacante, nu prea mai vezi pe nimeni pe strada pe la ora 8.30 pm.
Imi povestea un prieten cum belgienii au tras repede cateva blocuri imenese, din sticla si otel, pe care le-au umplut cu birouri. Iar in spatele lor au mai facut alte asemenea cladiri. Si hoteluri, ca sa poata sta diplomatii europeni.Si inca sunt pusi pe constructii…
Traficul este un haos. Ca la Bucuresti, poate chiar mai rau. Desi Bruxellul are o centura la care noi inca visam… Strazi cu sensuri unice, pe unde se merge bara la bara. Rareori se aud insa claxoane. Iar daca totusi se aud, probabil ca e vreun arab nervos. Sunt multi. foarte multi. Si daca o buna parte din functionarimea Bruxellului locuieste in afara orasului, preferand sistemul de cai ferate soselelor, arabii locuiesc chiar in oras. Asa ca peste tot vezi saormerii. Iar intr-o parte a orasului, acolo unde turistii nu ajung, ai putea sa juri ca ai nimerit prin fundul Rahovei.
Turismul: intr-o zi ai cam vazut cam tot ce poti vedea. Daca nu te multumesti cu vazutul si vrei sa-i dai cu bautul, ti-ar lua ceva timp sa treci prin meniurile cu peste doua mii de soiuri de bere pe care le poti gasi in cateva carciumioare. Acolo, va trebui sa te bati pt un loc cu englezii care au venit pentru doua
