Lumea nouă intuită de Shakespeare se reflectă, prin oglinzile lui Buhagiar, pe o insulă utopică, mprejmuită de somn şi bântuită de vrăji.
„Furtuna“ este un spectacol pe care îl montezi o singură dată în viaţă, dacă ai noroc, spune regizoarea Cătălina Buzoianu, despre montarea care a avut premiera la Teatrul Mic săptămâna aceasta. E o provocare să vezi perspectiva modernă a piesei, scenografia lui Dragoş Buhagiar, cu multe oglinzi şi proiecţii video, de o reală expresivitate şi sensibilitate, cu imagini dintr-o mare dezlănţuită.
Povestea vrăjitorului Prospero se suprapune cu cea a dramaturgului, în 1611, care părăsea atunci teatrul. „Furtuna“ este povestea unor oameni aflaţi departe de ţara lor, rătăciţi într-un ţinut străin, misterios - o poveste despre miracol şi salvare, despre magie şi iertare. Piesa a fost reprezentată de nume celebre precum Peter Brook şi Giorgio Strehler, iar la noi rămâne celebră montarea lui Liviu Ciulei, de la Bulandra, 1978, cu George Constantin în rolul lui Prospero, şi Victor Rebengiuc, în Caliban. Bruta analfabetă era regele unei insule, stăpânul absolut până la venirea lui Prospero. Caliban devine revoltat când i se ia libertatea şi devine din stăpân sclav.
„Furtuna“ se desfăşoară, în viziunea Cătălinei Buzoianu, pe insula Stromboli, la intersecţia lumii nordafricane cu cea europeană, într-un peisaj bântuit de spirite, de cutremure, dominat de figura unui Prospero autoritar (Mihai Dinvale) şi un Caliban frust. Ariel este Rodica Negrea, iar spiritul mamei - Valeria Seciu, o umbră din altă lume, care o veghează pe fiica ei şi a lui Prospero, pe Miranda (Irina Rădulescu).
„Toate ritualurile străvechilor mistere populare revin sub bagheta fermecată a lui Prospero. O lume a miturilor originale, peste care pluteşte, fâlfâind din aripi albastre de vis, Ariel. Dar în care se târăşte, cu răzbun