Dinamoviştii speră ca Moţi să fi învăţat din eşecul de la Siena. "Să nu uite cît de mult a ţinut să plece de la noi, a scris şi mesaje în vestiar", au comentat oficialii
Cosmin Moţi este aşteptat săptămîna viitoare să redevină, oficial, jucător al "cîinilor". Dinamoviştii îl primesc înapoi pe fundaşul de 24 de ani, împrumutat la Siena, deşi şefii încă n-au uitat dorinţa de a pleca a stoperului din Ştefan cel Mare, în vara trecută. "E bine venit, îl aşteptăm cu braţele deschise, însă sper să fi învăţat din această experienţă, care este ca o lecţie. De aceea e bine mereu să-ţi vezi lungul nasului! Moţi să nu uite că voia să plece de la Dinamo şi chiar a scris un mesaj în vestiar, sugestiv, pe această temă", au mărturisit oficialii "cîinilor".
De trei ori mai puţin la salariu
Fotbalistul i-a recucerit pe acţionari, în momentul în care le-a trimis SMS-uri în care îşi exprima dorinţa de a se întoarce din această iarnă. "Vrea să revină neapărat, ar fi un cîştig pentru ambele părţi. Dar să-şi dea seama că va trebui să transpire mult ca să redevină titular, e unul ca toţi ceilalţi", au mai zis dinamoviştii.
Mai trebuie lămurită şi problema salariului. Moţi cîştiga 7.500 de euro pe lună în tricoul alb-roşu, exact cît vor şefii să-i dea şi acum. În schimb, fundaşul ar vrea să revină pe salariul de la Siena, de aproape 20.000 de euro pe lună, ceea ce bucureştenii nu acceptă cu nici un chip.
"Nu pot să stau aici pînă la vară, cînd expiră împrumutul, fără să fi jucat deloc. Astea sînt deciziile antrenorului, a băgat alţi jucători, asta e viaţa. Îl aştept pe Victor Becali mîine să discutăm situaţia mea"
COSMIN MOŢI, fundaş Siena
Vine marţi la antrenamente?
Dinamoviştii aşteaptă să scape de Julio Cesar şi să dea "verde" pentru revenirea lui Cosmin Moţi acasă. Brazilianul s-a înţeles cu Ga