Dacă ziarele colorate ar avea dreptate, înseamnă că România a devenit ţara pornografiei dezlănţuite. Că trăim într-o turmă de adulţi incompleţi, care se zbenguie excitaţi, sub avalanşa de actori de ocazie.
Fauna e vastă, avem tot ce trebuie: porno-pitici (avantajoşi fiindcă în sezonul Sărbătorilor de Iarnă devin, uşor, porno-spiriduşi), un pompier-porno, o elevă şi un elev, desigur porno (şi zguduitoarea lor relaţie), regine ale sexului anal şi viguroase reprezentante ale descentralizării sexuale (a se vedea Sexy-Brăileanca). Sigur se pregătesc, pe o tuşă invizibilă, porno-grăsanul, instalatorul erotic şi, pentru cei cu porniri retro, porno-boierul şi sclavele sale.
Nu e o elegie pentru lucruri mici şi neînsemnate. Pornografia asta manelizată e un simptom care n-ar trebui să treacă neobservat. În România, industria filmelor XXX e provincială şi schiloadă. Toate personajele care fac agenda în cancanul naţional au ieşit la lumina colorată din văgăuna imposturii. Celebrul pitic-porno care a umplut, după posibilităţile lui, prima pagină în tabloide o lună întreagă e, de fapt, doar un magaziner la o fabrică de confecţii din Craiova. Nu contează. Viaţa publică în România curge ca în „Flori pentru Algernon“, cartea lui Daniel Keyes, în care Charlie Gordon credea că e iubit şi are o grămadă de prieteni, până când un experiment ştiinţific îi deschide mintea şi înţelege că e văzut doar ca o caricatură, obiectul bătăilor de joc. Prostul de care râd toţi, ca proştii.
De la industria porno la prelucrările prin aşchiere, de la producerea marmeladei la guvernare, rămânem ţara în care totul se face „la mişto“, să mai râdem, să se simtă lumea bine. Starurile politice sunt la fel de găunoase ca vedetele porno închipuite care se devorează între ele, într-o concurenţă mai mult simulată. Pornografia e o lume paralelă cu morala. Şi totuşi, aici găsesc
