Daca poti spune despre un film ca e ca o piesa de jazz, "Un conte de Noel" e acel film. Nu stii de unde sa-l apuci o buna bucata de timp, e sofisticat, dens dar la fel de liber ca cel mai liber dintre genurile muzicale. E lung, e stratificat si de la un moment dat devine greu de privit. Comedie? Desi razi, te simti rascolit pana in strafundurile istoriei tale familiale.
Arnaud Desplechin, regizorul filmului, a scris scenariul impreuna cu Emmanuel Bourdieu. Un scenariu gros si dens, care da impresia ca isi modifica apele de la o clipa la alta. "Un conte de Noel" isi merita acea clasificare derutanta de "comedie/drama", care atat de usor se aplica azi filmelor.
Familia Vuillard are doi parinti in viata - un tata bonom, fabricant de vopseluri (Jean-Francois Roussillon) si o mama (Catherine Deneuve) care tocmai a aflat ca are cancer si care, pentru a supravietui -desi e incert rezultatul -, are nevoie de un transplant de maduva de la un membru al familiei.
Copiii sunt in numar de patru, dar al cincilea, mort la varsta de 6 ani, tot de cancer, e prezent tot timpul. Nu doar intr-o fotografie pe care mama inca o pastreaza in casa, dar prin felul in care continua sa marcheze destinele tuturor. Depresia continua a surorii mai mari si ura pentru fratele mai mic, conceput ca un inlocuitor, teribilismul acestui frate mai mic si aerul de revolta vazute de el ca unica forma de supravietuire - sunt cateva aspecte.
Nu are rost sa desfacem toate paginile acestei istorii familiale care te ravaseste in aceeasi masura in care te amuza. Desplechin amesteca stilurile, dar aerul ca se razgandeste tot timpul nu vine din neglijenta sau din nesiguranta, ci mai degraba dintr-o structura interioara mult mai complexa decat una care ar fi dat fie o melodrama cu cancerul pe post de nod dramaturgic, fie o satira a moravurilor, fie o tragi-comedie de famil
