Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horă cu prim-ministru la Cluj-Napoca

Publicat in Adevarul, duminică 25 ianuarie 2009 ·

Premierul Emil Boc s-a prins, sâmbătă, într-o horă a Unirii în faţa statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza împreună cu primarul interimar Sorin Apostu şi clujenii care au participat la Premierul Emil Boc s-a prins, sâmbătă, într-o horă a Unirii în faţa statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza împreună cu primarul interimar Sorin Apostu şi clujenii care au participat la manifestările organizate cu ocazia sărbătoririi a 150 de ani de la Unirea Principatelor Române.

În discursul ţinut Boc a transmis un mesaj de unitate, declarând că în momente grele românii trebuie să fie uniţi.

Transportul, la fel ca la Unire

„Ce avem de învăţat generaţiile prezente din exemplele înaintaşilor noştri, că în momente grele trebuie să fim uniţi şi că numai unirea face puterea. Dacă suntem uniţi putem trece peste toate greutăţile vremii”, a spus Boc.

Referindu-se la o afirmaţie a lui Ion Ghica, potrivit căreia poştalionul făcea de la Focşani la Bucureşti o zi, Emil Boc a arătat că şi astăzi, în 2009, se face tot o zi dintr-un colţ în altul al ţării, din cauza infrastructurii precare.

„În mod normal este o provocare pentru modernizarea în continuare a României de a avea acces la infrastructura care să ne permită să fim uniţi şi să ardem aceste distanţe ale ţării prin ceea ce înseamnă o infrastructură modernă, prin ceea ce înseamnă provocările actuale pentru guvernanţii noştri”, a afirmat premierul Boc.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele la Evaluarea Națională 2025 sunt publicate astăzi. Elevii află ce note au luat

HotNews acum o ora
Elevii de clasa a VIII-a află astăzi, 3 iulie, rezultatele la Evaluarea Națională 2025. Sunt primele rezultate de la Evaluarea Națională, nu cele finale. După aflarea notelor, pot cere să vizualizeze lucrarea pentru a decide dacă este cazul să depun

Cel puţin patru morţi şi 38 de dispăruţi în urma scufundării unui feribot în largul Bali / „Transporta şi 22 de vehicule, inclusiv 14 camioane”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin patru persoane au murit şi 38 sunt date dispărute după ce un feribot care transporta 65 de persoane s-a scufundat miercuri seara în drum spre insula indoneziană Bali, potrivit poliţiei loca

Atacurile SUA întârzie programul nuclear al Iranului cu aproximativ doi ani, susține Pentagonul

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Programul nuclear iranian a fost întârziat cu aproximativ doi ani de atacurile americane decise de Donald Trump, potrivit evaluărilor serviciilor de informaţii americane, a declarat miercuri Pentagon

Primele rezultate ale Evaluării Naționale sunt afișate joi

Mediafax acum 49 minute
Ulterior, în intervalul orar 14:00 – 18:00, candidații pot depune contestații, proces care va continua și în zilele de 4 și 5 iulie. Elevii trebuie să completeze o declarație-tip în care își asumă faptul că nota poate fi modificată, atât în sens cre

Coreea de Nord ar putea trimite până la 30.000 de soldaţi pentru a ajuta Rusia în războiul din Ucraina

Adevarul acum 19 minute
Coreea de Nord ar putea trimite până la 30.000 de soldaţi pentru a ajuta Moscova în conflictul cu Kievul, potrivit unei evaluări a serviciilor de informaţii din partea oficialilor ucraineni.

Microsoft concediază aproximativ 9.000 de angajaţi, într-o nouă rundă de disponibilizări

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Microsoft va disponibiliza aproximativ 9.000 de angajaţi, reprezentând mai puţin de 4% din forţa sa de muncă globală, potrivit unei surse familiare cu situaţia citate de CNBC. Decizia afectează echip

Tesla raportează o scădere de 14% a livrărilor de vehicule în trimestrul al doilea / Este al doilea declin consecutiv faţă de anul anterior

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Tesla a livrat 384.122 de vehicule în al doilea trimestru al anului 2025, în scădere cu 14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, marcând al doilea declin trimestrial consecutiv de la an la an. C

Horoscop pentru joi, 3 iulie 2025. Iubirea plutește în aer pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 55 minute
Berbec Relațiile parteneriale te solicita mult. Partenerul de viata si unii colaboratori iti sunt alaturi si te ajuta exact cat ai nevoie. Insa exista si persoane, alaturi de care esti implicat in diverse activitati profesionale, care iti pun bete i

Mihai Leu s-a întors la Hunedoara pentru a rămâne veşnic. Trupul campionului a fost depus în Casa de Cultură / Numeroşi localnici l-au aşteptat şi l-au aplaudat - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Trupul campionului la box şi raliuri Mihai Leu a ajuns, miercuri seară, la Hunedoara, cu un cortegiu din care au făcut parte şi maşini ale Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. La sosirea la Casa de Cultură din Hunedoara, numeroşii localnici ca

Ministrul Mediului vrea echipamente de tip bodycam pentru angajaţii de la Apele Române, după ce o femeie inspector a fost agresată în cadrul unui control / ”România nu este ţara în care pumnul face legea!”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, miercuri seară, că intenţionează să doteze personalul de control de la Apele Române cu echipamente de tip bodycam. Investiţia se va face după o analiză

Vremea

București
acum

24°
joi

18°/34°
vin.

21°/35°
sâm.

22°/34°
dum.

19°/37°
Iasi
acum

22°
joi

17°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/33°
Constanta
acum

25°
joi

19°/26°
vin.

20°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

16°/35°
vin.

18°/35°
sâm.

16°/30°
dum.

16°/34°
Timisoara
acum

21°
joi

16°/37°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/40°