A venit, în sfârşit, şi vremea acestui material. Toate la timpul lor, cum se mai zice… Un instrument uluitor acest internet.
Navighezi pe unde vrei, când vrei, navighezi cum te bate capul. Sau cum ţi se bate în cap. Dacă îl ai, fireşte.
Toate bune şi chiar frumoase pe alocuri. Sunt de acord cu asta. Mă oripilează, însă, folosirea minunatei invenţii drept pavăză pentru tot felul de anonimi – care mai de care mai ascuns sub cine ştie ce poreclă (care mai de care mai penibilă, să recunoaştem!) – indivizi care, la adăpostul ridicol al anonimatului, postează cele mai ciudate (ca să nu zic prosteşti) păreri, puncte de vedere, atacuri, folosind adesea expresii pe care mă mir cum le suportă bietul ecran al computerului.
Cu alte cuvinte, fiecare scrie ce vrea, cum vrea, despre cine vrea, când vrea. Am vizitat de câteva ori astfel de bloguri cu ,,păreri“ exprimate în scris şi m-am îngrozit.
Trăiesc cu senzaţia că nici pe vremea odioasei securităţi nu se aşterneau pe răbdătoarea hârtie asemenea enormităţi. Majoritatea scriiturilor abordează un stil penibil, total agramat şi, ceea ce e mai grav, o ostilitate ,,la vedere”.
Nefericirea e că multe fraze sunt aşternute pe ecran de internauţi tineri şi foarte tineri. Oare nu au altceva mai bun de făcut? Au atâta timp încât şi-l pot irosi ore întregi în faţa ecranului? Au uitat, oare, că încă mai există şi cărţi? Au uitat, oare, că încă mai există şi prieteni cu care ar putea, eventual, să comunice PE VIU?
N-au altceva mai bun de făcut decât să se lege ca râia de omul sănătos? Chiar nu le mai convine absolut nimic? Chiar cred ei că totul e pierdut? Nu se mai pot bucura de natură, de sport, de fiecare clipă a unei vieţi –vai! – atât de trecătoare? Părinţii lor ce păzesc? Chiar nu-i mai interesează nimic altceva decât să le pună la dispoziţie odraslelor
