Primul născut este responsabil, copilul mijlociu e un bun organizator, iar mezinul este creativ şi rebel. Cel puţin asta spun cercetătorii. Teoria e nuanţată de oameni publici, de la politiceni la vedete TV, care spun povestea relaţiei cu fraţii şi cu surorile lor. Nu-i uşor să fii fratele mai mic al unui om de succes. Nu multă lume ştie că regizorul Cristian Mungiu (40 de ani), care a câştigat în 2007, la Festivalul de la Cannes, cel mai prestigios premiu european pentru film, Palme d’Or, voia, în liceu, să se facă medic.
Sora sa mai mare, Alina Mungiu-Pippidi (44 de ani), la ora actuală unul dintre cei mai cunoscuţi politologi români, intrase în 1982 la Medicină în Iaşi. În ’86, viitorul cineast pica examenul de admitere la aceeaşi facultate, iar doi ani mai târziu, Alina absolvea ca şefă de promoţie.
Eşecul iniţial l-a adus pe Cristian Mungiu pe drumul actual, cu o facultate de limbi străine la activ şi apoi una de regie, la care visa încă din ’90, când tot sora sa îi adusese din Elveţia o cameră de filmat, iar diferenţa dintre cei doi fraţi s-a dizolvat pe parcurs.
De multe ori însă, fraţii mai mici nu reuşesc niciodată să depăşească decalajul faţă de fraţii mai mari. Ba chiar, dacă întâiul născut al familiei ajunge să ocupe cea mai înaltă funcţie în stat, mezinul e un candidat sigur pentru eşec. Aşa s-a întâmplat în cazul lui Elliott Roosevelt, care pendula între alcoolism, dependenţa de morfină şi depresie.
La toate se adăuga, desigur, faptul că era comparat mereu cu fratele mai mare, Teddy (Theodore Roosevelt). În 1883, anul în care Elliot începea să se lupte cu melancolia, Teddy îşi publicase deja prima carte şi fusese ales în adunarea statului New York.
În 1891 – cam în perioada în care Elliott fusese internat pentru a-i fi tratate dependenţele - Teddy devenise comisarul Serviciului Civil
