Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kanal D umblă după jurnalul Danei Săvuică

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 26 ianuarie 2009 ·

ANIVERSARE. Vârsta de 39 de ani i-a adus fostului manechin multe cadouri „de firmă“ şi un contract cu televiziunea trustului Dogan. Sursa: Libertatea

Petrecerea aniversară a Danei Săvuică (a împlinit la sfârşitul săptămânii 39 de ani - aniversaţi în Club Pat Lounge din Bucureşti) a fost prilej de discuţii, de data aceasta informale, între managerii turci de la Kanal D şi reprezentanţii casei de producţie Sinevizyon (compania care produce emisiuni pentru postul de televiziune Kanal D), care au un proiect, deocamdată secret, pentru Dana. Deşi detaliile contractului pe care Dana Săvuică l-a semnat în urmă cu o săptămână cu Kanal D sunt confidenţiale încă, surse neoficiale susţin că emisiunea care urmează să-i fie încredinţată nu diferă foarte mult de cele pe care vedeta le-a mo derat până acum.

Potrivit acestora, postul turcesc a realizat un studiu din care a rezultat că telespectatorii şi-o amintesc pe Dana Săvuică atât din emisiunea „Cinci minute de shopping“ sau „Dana de pică“ de pe postul Acasă, cât şi din emisiunea „Jurnal intim“, de la Euforia TV. Prin urmare, viitorul proiect care îi va fi încredinţat Danei ar putea fi un amalgam al tuturor lucrurilor pe care vedeta le-a prezentat până acum şi va fi lansat pe micile ecrane cel mai probabil în februarie. În afară de proiectul nou pe care l-a primit „în dar“, întâmplător de ziua ei, Dana a primit şi alte cadouri „de lux“.

Pentru că anul viitor va împlini 40 de ani, Dana Săvuică a primit de la soţul ei, Răzvan, promisiunea că vor pleca anul acesta într-o croazieră de lux în Caraibe.

Vedeta a mai primit daruri scumpe şi a purtat cadourile de la prieteni: cizme Prada de 1.200 euro, o haină din piele întoarsă cu inserţii de linx, Giorgio Armani, colecţia toamnă-iarnă 2009, pe care a primit-o de la părinţi. Întrucât a achiziţionat recent un Porsche Cayman bleumarin, ce

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 2 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 45 minute
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Superliga: Surpriză la Sibiu, FC Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-1

News.ro acum 46 minute
Echipa FC Hermannstadt, ultima clasată în Superligă, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 2-1, liderul campionatului, formaţia Universitatea Cluj, în etapa a 17-a. Sibienii au început meciul cu un penalti acordat în favoarea lor după un fault co

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 2 ore
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum 2 ore
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

0°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°