De ce sunt primiţI învinşii noştri ca nişte învingători?

Cu abia cîteva excepţii, fotbaliştii noştri de la export ar trebui să se întoarcă acasă cu nasul în pămînt. Unii chiar se întorc, după stagii în Occident scurte şi penibile. Aşadar, cealaltă jumătate a frazei e: ruşinaţi şi cu nasul în pămînt. Iar dacă vrem să nu presărăm sare pe rană direct, româneşte, umblăm la citatele cu ocolişuri din antichitate, de genul: nu pe scut, ci sub scut.

Claudiu Niculescu zburdă prin faţa camerelor de televiziune şi anunţă un sezon de mari izbînzi la Dinamo, de parcă ar fi un brazilian de la Real Madrid, cumpărat ca să ducă echipa departe de tot, în Liga Campionilor. Normal, Claudiu Niculescu ar trebui să tacă mai multe luni, pînă ce lumea va mai uita că n-a mai fost dorit nici de Omonia Nicosia. Un jucător care nu-i om de bază, ci o soluţie de rezervă în Cipru, după ce nici acasă n-a mai dat randament, e sănătos să n-o facă pe noul născut. Toată stima pentru anii de glorie la Dinamo, dar Claudiu Niculescu e acum un domn bine de treizeci şI ceva de ani, niţel cam împlinit şi cam încet în mişcări, tocmai bun ca să anunţe decent retragerea..

Întrebarea e de ce sunt atît de veseli şi de vorbăreţi toţi cei care revin sub scut, dar cu coada sus? Motivele sunt mai multe. Primul e că toată lumea îi scarpină între coarne. Al doilea, că sunt îndelung nevorbiţi şi neluaţi în seamă. În ţară, n-a fost zi în care să nu aibă o poză în ziare şi să se dea mari la televizor. În străinătăţi, le-a apărut fotografia numai la rubricile “Aşa nu!” Neadaptarea n-a fost doar la treburile din teren, ci şi la regulile vieţii de fiece zi. Integrarea, prin urmare, e o învăţătură. Tare curios aş fi să ne spună Claudiu Niculescu într-un interviu ce a învăţat el în Germania despre efort, corectitudine, colegialitate şi discreţie. Reuşitele sale din ultimii ani la Dinamo au avut la bază, la