Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plata pe drepturi de autor, contestată de sindicate

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 26 ianuarie 2009 ·

Sindicatele i-au cerut, vineri, premierului Emil Boc excluderea de la plata pe drepturi de autor a ziariştilor, arhitecţilor sau contabililor, precum şi a altor categorii profesionale care sunt plătite prin această metodă.

În opinia liderului sindical al confederaţiei Cartel Alfa, Bogdan Hossu, singurii care ar trebui remuneraţi în regim de drepturi de autor sunt artiştii.

„Există persoane care au contracte individuale de muncă, dar sunt şi parţial plătiţi pe drepturi de autor, inclusiv în massmedia. Noi vrem să existe o fiscali tate normală, pentru că cei plătiţi pe drepturi de autor sunt scutiţi de plata anumitor taxe“, a declarat Hossu, precizând că o astfel de practică ar putea constitui „o formă de evaziune“.

Problema reglementării drepturilor de autor a fost ridicată de sindicate la întâlnirea de vineri cu premierul Emil Boc şi ministrul de finanţe Gheorghe Pogea. Potrivit lui Hossu, premierul a promis că situaţia va fi rezolvată până la finalul lui februarie, însă nu a precizat şi care ar putea fi soluţia guvernului. Prezent la ceremoniile de la Cluj-Napoca dedicate aniversării Unirii Principatelor, premierul a declarat că executivul nu a luat o decizie privind reglementarea plăţilor în regim de drepturi de autor, această problemă urmând să fie analizată şi rediscutată cu liderii confederaţiilor sindicale în perioada următoare.

„A fost o propunere ridicată de sindicate şi patronate în cadrul discuţiilor de vineri. Voi face o analiză la nivelul guvernului pentru a vedea dacă se impune sau nu o astfel de soluţie. Până acum nu a fost luată nicio decizie şi va avea loc o analiză în acest sens“, a afirmat şeful guvernului.

Boc a precizat că, în perioada următoare, guvernul se va orienta spre protejarea categoriilor sociale cu venituri mici pentru a le ajuta să facă faţă vremurilor grele care se anunţă.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum o ora
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

Donald Trump a numit o tânără de 27 de ani purtătoare de cuvânt a Casei Albe. „Va excela în faţa pupitrului”

HotNews acum 47 minute
Preşedintele ales Donald Trump a făcut o nouă alegere din cercul său de apropiaţi, anunțând vineri că o numește pe Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, să devină purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, transmite Reuters. „Karoline este inteligentă,

Zece nou-născuţi au murit într-un incendiu într-un spital din India

News.ro acum 42 minute
Cel puţin zece nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunţat, sâmbătă, un oficial al guvernului local, citat de AFP. „Din păcate, zece copii au murit”, a declarat, vineri s

Meciul România-Kosovo, abandonat: Mircea Lucescu – Este inadmisibil un asemenea comportament. E o ruşine faţă de toată lumea

News.ro acum 8 ore
Mircea Lucescu, antrenorul echipei naţionale a României, recunoaşte că tricolorii nu au jucat la valoarea lor şi spune că decizia kosovarilor a fost penibilă. „Penibili au fost prin comportamentul lor. Jocul trebuie să se termine pe teren. Noi sunte

Horoscop pentru sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Zilele acestea este rost de cheltuieli pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec La finalul acestei săptămâni se intrezaresc intalniri si dialoguri cu neamurile si cu prietenii apropiati. Poti afla informatii utile in mod special in domeniul profesional in care activezi. Totusi, avalansa de discutii din preajma te poate o

Zelenski, încrezător în noua administrație de la Washington: Războiul se va „încheia mai repede” decât în mod normal

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va „încheia mai repede” decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează The Guardian. „Este

Accident în Piteşti - Patru persoane au fost rănite, iar patru maşini au fost avariate, una dintre ele răsturnându-se - FOTO

News.ro acum o ora
Patru persoane au fost rănite, iar patru maşini au fost avariate, una dintre ele răsturnându-se, în urma unui accident produs sâmbătă noaptea, în municipiul Piteşti.

UPDATE - Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion: Am acceptul părţii ucrainiene să fac public acest document / Ce prevede documentul - DOCUMENT

News.ro acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion în această ţară, el arătând că a primit acceptul părţii ucrainiene să facă public acest document şi cine face o solicitare pe 544, imediat va

Meciul România – Kosovo, abandonat: Rrahmani a explicat de ce el şi colegii său s-au retras - “Este de ajuns, este pentru a doua oară când se întâmplă asta în România”

News.ro acum 7 ore
Kosovarul Amir Rrahmani a declarat, după ce el şi colegii săi au abandonat meciul din Liga Naţiunilor cu România, că echipa s-a retras de pe teren deoarece “tot stadionul” a scandat “Serbia”. ”Au început să strige ‘Serbia‘, iar după un minut a încep

UPDATE - Rareş Bogdan: Marcel Ciolacu minte. Şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2 şi încearcă să-i ducă de nas pe români / Prim-vicepreşedintele PNL îl acuză pe Marcel Ciolacu că a cerut informaţii ”de formă”

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan îl acuză, vineri seară, pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, că minte. ”Şi-l doreşte cu disperare pe Simion în turul 2 şi încearcă să-i ducă de nas pe român”, a transmis Rareş Bogdan. UPDATE: Ulterior, Rareş Bogdan

Vremea

București
acum

sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/10°
dum.

2°/11°
lun.

3°/11°
mar.

3°/12°
Constanta
acum

sâm.

1°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/10°
mar.

1°/7°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/7°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/12°