Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Apostol, antrenor la Botoşani

Publicat in Adevarul, luni 26 ianuarie 2009 ·

Cristian Popovici va ocupa, cel mai probabil, funcţia de consilier sportiv. După mai bine de o lună de căutări, conducerea clubului FC Botoşani a rezolvat problema staff-ului tehnic. Astfel, Cristian Popovici va fi consilier sportiv, în timp ce funcţia de antrenor principal va fi ocupată de Ştefan Apostol, fostul jucător al formaţiilor de liga I FCM Bacău, FC Vaslui şi Rapid Bucureşti. Acesta şi-a reziliat în urmă cu câteva zile contractul cu Aerostar Bacău, unde era antrenor secund şi jucător, iar de astăzi se va alătura lotului echipei FC Botoşani, aflat în cantonament la Câmpulung Moldovenesc. „Mi-am rezolvat problemele cu Aerostar Bacău şi voi merge la Câmpulung, în pregătire cu echipa FC Botoşani. Prea multe nu pot să spun în momentul de faţă. Am avut o discuţie de principiu cu vicepreşedintele clubului FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, şi urmează să ne întâlnim. Din câte am înţeles, la FC Botoşani sunt mulţi jucători tineri, care promit şi important este să realizăm obiectivul propus”, a spus Ştefan Apostol, care a mai precizat că va fi şi jucător activ, chiar dacă are mai bine de 34 de ani. Dacă de pregătirea efectivă a echipei se va ocupa Cristian Popovici, Ştefan Apostol va putea aduce un plus pe teren, ţinând cont de experienţa pe care o are. Oficialii clubului susţin că era nevoie de un jucător cu experienţă precum Ştefan Apostol, în condiţiile în care FC Botoşani are în continuare cea mai tânără echipă din liga a doua. „Lipsa de experienţă a jucătorilor tineri pe care îi avem în lot se vede şi de aceea se impunea aducerea unui jucător cu experienţă. Venirea lui Ştefan Apostol e benefică şi sunt convins că va aduce un plus în jocul echipei noastre”, a spus Cornel Şfaiţer, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al FC Botoşani. Cristian Popovici, consilierul sportiv al FC Botoşani, cel care se ocupă de pregătirea echipei FC Botoşani, spune că venirea l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot la 16, peste cea de la scrutinul din 2019

HotNews acum 24 minute
Prezență în țară la alegerile prezidențiale, la ora 16, este de 33,6%, peste cea din urmă cu cinci ani. În 2019, la această oră, era de 33,44%. Cu toate acestea, prezența se menține sub nivelul atins în 2014 sau cel din 2009. Până la această oră, în

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 35 minute
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Israelul numește un apropiat al premierului Netanyahu în funcția de ambasador în SUA. Cine este Yechiel Leiter

Ziare.com acum 35 minute
Guvernul israelian a aprobat duminică, 24 noiembrie, numirea lui Yechiel Leiter, un apropiat al prim-ministrului Benjamin Netanyahu, drept ambasador al Israelului în SUA, potrivit Ministerului Afacerilor Externe, informează AFP. Leiter urmează să-şi

REFERENDUM LOCAL ÎN CAPITALĂ - Primăria: BEC subliniază că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza/ Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21

News.ro acum o ora
Primăria Capitalei a transmis, duminică, o serie de precizări legate de votul la referendumul local, în conformitate cu o circulară emisă de Biroul Electoral Central (BEC). Astfel, bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indifere

Optzeci de incidente electorale în primele opt ore de la deschiderea urnelor

Gandul acum 43 minute
De la începerea votării, au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate, 16 sunt în curs de verificare și 21 neconfirmate. Totodată, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 12.000 de lei și au

Un bărbat cunoscut cu afecţiuni medicale a murit după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii de votare din judeţul Argeş

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 87 de ani, cunoscut cu afecţiuni medicale, a murit, duminică, după ce a căzut pe stradă, în faţa unei secţii din votare din localitatea Cicăneşti, judeţul Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabilit cu exactitate ce s-a înt

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum 5 ore
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

Reuters: Donald Trump Jr îşi ajută tatăl să aleagă cel mai controversat cabinet al timpurilor moderne

News.ro acum o ora
Donald Trump Jr. a devenit cel mai influent membru al familiei Trump în perioada de tranziţie, în timp ce preşedintele ales construieşte cel mai controversat cabinet din istoria modernă a SUA, relatează Reuters. Trump, care preţuieşte cu înverşunare

Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de votare, la alegerile prezidențiale, când a desenat o nouă casetă cu numele său și apoi s-a votat singură

Libertatea acum 2 ore
Diana Șoșoacă s-a prezentat, duminică, la o secție de votare din București. A transmis live pe TikTok din cabina de vot, acest lucru fiind interzis prin lege, votul având caracter secret.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum 4 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/4°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/6°
mar.

3°/6°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°