Încă înainte de a fi oficial instalat la Casa Albă, se putea spune ceva despre Barack Obama: preţuieşte simbolurile, le simte puterea şi le cultivă. Crede în tradiţia democraţiei americane şi, mai ales, în puterea de seducţie pe care amintirea marilor momente ale acesteia o are asupra poporului. Speculează excelent rezerva de energie şi emoţie colectivă care zace în fiecare mit al democraţiei americane.

Şi-a anunţat candidatura în faţa Capitoliului din Springfield, Illinois, invocînd spiritul lincolnian al locului (aici, Lincoln a ţinut o cuvîntare istorică pentru politica americană, în 1858). Cînd a vizitat Europa, în timpul campaniei electorale, a ţinut să vorbească la Berlin în locul în care Reagan rostise, la finele Războiului Rece, celebrul discurs "Mr. Gorbachev, tear down this wall". Pentru că nu s-a putut, a cerut să vorbească mulţimii în locul în care Kennedy rostise la fel de celebrul discurs "Ich bin ein Berliner". Pentru ziua inaugurării, a venit la Washington DC cu trenul, pe drumul urmat de Abraham Lincoln. După acest drum, prima manifestare publică din şirul celor care aveau să culmineze cu depunerea jurămîntului a avut loc în faţa memorialului Lincoln, acolo unde, în 1963, Martin Luther King a rostit celebrul discurs "I have a dream". Doar două zile mai tîrziu, Barack Obama va depune jurămîntul pe Biblia pe care jurase şi Lincoln cu 150 de ani în urmă.

Poate că un analist politic rece, sarcastic şi sătul de politică, aşa cum şade bine unui analist de succes al zilelor noastre, ar spune că e cam mult. Această abundenţă a simbolurilor indică o exagerată imagine despre sine sau, mai grav, o încercare grosolană de manipulare. Dar eu nu sînt un asemenea analist şi, de aceea, cred că jocul lui Obama cu istoria este o dovadă a inteligenţei sale şi mai puţin o impietate. Jocul cu simbolurile se află numai în recuzita de gesturi a marilor poli