Mesajul a fost trimis. Multumesc!

RETROSPECTIVĂ 2008 /Anul magazinelor eco

Publicat in Jurnalul, luni 26 ianuarie 2009 ·

Sectorul eco din România este în continuare foarte mic. Însă 2008 a adus o mică revoluţie în domeniu, prin înmulţirea magazinelor care comercializează alimente, cosmetice şi chiar haine eco.

Din păcate, cea mai mare parte din produsele alimentare eco provine din import din cauză că în România procesarea în domeniu este aproape inexistentă

Jurnalul foto

La începutul anului trecut existau doar două magazine specializate cu produse ecologice – Bio-Markt din Timişoara şi micuţa cooperativă Biocoop din Sibiu – şi alte câteva magazine din Capitală pe rafturile cărora se găseau şi alimente eco – Naturalia, Ki-Life sau Delicateria.

La ora actuală, Capitala se mândreşte cu şapte magazine specializate pe eco: Leacul, Pukka Food, Natura Food şi Cobilitza şi trei puncte de vânzare

Natural Paris. Dacă la Natura Food se găsesc doar alimente şi vinuri fără chimicale, Leacul, Pukka şi Cobilitza oferă, pe lângă mâncare, şi produse de îngrijire personală bio, iar cele trei magazine Natural Paris sunt specializate pe cosmetice. Şi Clujul are, de la sfârşitul lui 2008, un magazin specializat eco – Coşul Verde.

Îmbucurător este faptul că alimente fără chimicale au ajuns şi pe rafturile marilor retaileri: Mega Image, Sell Gros, Carrefour, Cora, Real, Nic, Auchan, Metro, Billa, G’Market, Kaufland sau Spar. În acelaşi timp, în marile lanţuri de farmacii au apărut şampoane, geluri de duş, suplimente alimentare sau unguente certificate bio.

ONLINE

Febra eco a cuprins şi spaţiul virtual, anul trecut magazinele online specializate în produse fără chimicale înmulţindu-se ca ciupercile după ploaie. Printre acestea se numără www.rangali.ro, www.biomania.ro, www.bio-magazin.ro şi www.superbio.ro. Tot în spaţiul virtual a înmugurit, în 2008, şi comerţul cu textile din bumbac organic, printre pionieri numărându-se www.elementa

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 17 minute
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 2 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum 2 ore
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, la Guvern pentru discuţii cu premierul Marcel Ciolacu pe Ordonanţa trenuleţ

HotNews acum 21 minute
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a ajuns vineri la Guvern pentru discuţii cu premierul privind măsurile din Ordonanţa trenuleţ ce urmează să fie adoptată în perioada următoare. În urma discuţiilor, va fi organizată şi o şedinţă a coaliţiei. Noul

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum o ora
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 5 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 3 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Intervenţie chirurgicală în premieră, la Spitalul de Boli Infecţioase Timişoara/ Chirurgii au realizat o operaţie de timectomie pe cale minim invazivă

News.ro acum o ora
O intervenţie chirurgicală s-a realizat, în premieră, în cadrul Secţiei de Chirurgie Toracică a Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ”Dr. Victor Babeş” Timişoara. Pacienta, o femeie în vârsta de 50 de ani, suferea de Miastenia Gravis,

Anul 2025 începe cu temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite

News.ro acum 5 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru a

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 2 ore
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/6°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°