Unul dintre ziarele de la sfîrşitul anului trecut semnala o iniţiativă de anvergură a Academiei Române. Preşedintele şi, la rîndul lor, ceilalţi membri ai conducerii Academiei ar fi declarat că ne trebuie un Pantheon (cu h, fără h, nu mai ştiu nici eu, deşi prima formă este cea corectă, din vremea cînd oamenii mai ştiau greceşte). Recunosc că asta mi-a dat de gîndit. Nu e puţin lucru o asemenea erupţie din discreţia obişnuită a înaltului for.

Cum s-a ajuns la această născocire patriotică, nu se spune în presă. Ba un ziarist l-a invocat chiar pe Carol I, pretinzînd că marele rege ne-a lăsat cu limbă de moarte datoria de a construi acest monument. Ceea ce spune testamentul regal din 1899 este, însă, cu totul altceva. Hotărînd să fie îngropat lîngă biserica Curţii de Argeş ("lîngă", nu înăuntru, fiindcă el gîndea ca un bun catolic), Carol avea în vedere şi un alt mormînt pentru sine şi urmaşii săi, deci o necropolă dinastică, în zona Văcăreşti-Abator, "în mijlocul iubiţilor mei bucureşteni". Acel mausoleu ar fi trebuit ridicat dacă ar fi cerut-o locuitorii Capitalei. Dat fiind că aşa ceva nu s-a întîmplat, regii au rămas la Argeş, iar acest cartier din sudul oraşului n-a mai fost înnobilat. Educarea memoriei colective este şi acum o problemă politică tot atît de gravă ca în trecut. Iată că unii, republicani ca la Ploieşti, îşi doresc un monument care să adune la un loc rămăşiţele marilor oameni ai naţiunii. Va să zică îi dezgropăm de pe unde sînt pentru a-i depune acolo unde va fi o ţintă de pelerinaje. De ce nu în Catedrala Mîntuirii Neamului, a cărei construcţie stă să înceapă la primăvară? Nu ştiu, poate pentru că academicienii cu ideea sînt şi laici. E vorba, pur şi simplu, de a imita ce au făcut francezii. Cine a fost la Paris n-a putut să nu vadă - chiar dacă n-a intrat, fiindcă se plăteşte -, templul gloriilor naţionale.

Lucrurile au început ma