Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai puţine procese din cauza crizei economice

Publicat in Adevarul, luni 26 ianuarie 2009 ·

Avocaţii cred că va creşte numărul dosarelor penale, pentru că oamenii vor fura din cauza sărăciei. Avocaţii băcăuani au constatat că efectele crizei financiare mondiale se resimt şi în domeniul lor de activitate. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul dosarelor noi din instanţe a scăzut semnificativ. Cauza o constituie disposibilitatea clienţilor de a achita taxele de timbru, în condiţiile în care lipsa lichidităţilor se face din ce în ce mai simţită, iar activitatea firmelor este din ce în ce mai redusă. „Am clienţi care au renunţat să mai deschidă procese în civil sau comercial pentru că trebuie să achite taxa de timbru. Aceasta se calculează procentual, în funcţie de suma aflată în litigiu. Cu cât aceasta este mai mare cu atât taxa de timbru este mai consistentă”, ne-a declarat avocatul Mihai Cliveti. „Numărul dosarelor din instanţe este mult mai scăzut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Nu pentru că nu ar mai fi litigii, ci pentru că nu mai are lumea bani”, ne-a spus şi avocatul Aurelian Ionescu. „Am un client care are de recuperat 150. 000 lei. Taxa de timbru este de 9% din valoarea prejudiciului. Să vedem ce vor spune judecătorii, noi am introdus acţiunea aşa, fără să achităm taxa”, a declarat şi avocatul Alexandru Lungu, decanul Baroului Bacău. Dincolo de efectul concret al crizei financiare, aşa cum este scăderea numărului de dosare noi, va mai exista şi un altul, mai puţin vizibil, dar mai grav. „Oamenii vor încerca să-şi rezolve singuri problemele judiciare fără să mai apeleze la consilierea specialiştilor şi vor pierde procese pe care, dacă ar fi avut un avocat, poate că nici nu le-ar fi intentat”, au mai spus avocaţii. Aceştia susţin că efectele crizei nu se vor resimţi neapărat în buzunarele lor, cât mai ales, în procesul de justiţie, care va avea cel mai mult de suferit. Dacă numărul dosarelor civile şi comerciale este în scăder

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 49 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 25 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 31 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 58 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 30 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°