Motivul disputei: codul fiscal si stampilele. Doru Tompea si aliatii sai au reluat seria de acuzatii la adresa rivalului lor, Niculae Niculescu. De aceasta data, picatura care le-a umplut paharul pare a fi fost decizia de anulare a codului fiscal pentru UPA din Iasi (institutia condusa de Tompea), prin decizia Curtii de Apel Bucuresti. "Niculescu a reusit sa induca in eroare instanta, in alianta cu acelasi malefic Toni Dobos, sef al Directiei Generale a Finantelor Publice Judetene. Niculescu a apelat la vechea lui obsesie, aceea ca ar fi reprezentant legal al «UPA din Iasi». Falsul este evident, din moment ce ITM atesta faptul ca Niculescu nu are calitatea de angajat al institutiei noastre", a declarat Cristian Bocancea vineri, intr-o conferinta de presa. El sustine ca decizia Curtii de Apel ar fi fost un recurs la decizia Tribunalului Bucuresti, care ar fi respins in prima faza cererea de anulare a codului fiscal ca fiind nejustificata. "Nu l-am anulat eu, ci Curtea de Apel Bucuresti, prin hotarire irevocabila. In acest fel s-a respins calitatea de reprezentant al universitatii pentru Doru Tompea si s-a recunoscut calitatea mea de rector al universitatii", a declarat Niculae Niculescu. O alta acuzatie lansata ieri in conferinta de presa sustinuta de Cristian Bocancea ar fi ca, in prezent, Niculae Niculescu, ce reprezinta Facultatile de Economie, Drept, Stiinte ale Comunicarii si Medicina, elibereaza diplome false, intrucit sigiliul, stampila, matrita si timbrul sec cu amprenta Ministerului Educatiei ce permiteau eliberarea diplomelor de absolvent ar fi fost anulate la cererea lui Doru Tompea in august 2008. "Niculescu a primit stampilele, sigiliul si matrita in mod fraudulos, cu ajutorul Ralucai Spaiuc, sef de cabinet al fostului ministrul Cristian Adomnitei. Noi am cerut anularea lor, anulare ce a aparut in Monitorul Oficial de vineri, 8 august, 2008", sustine Cris