Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minune la "U" Jolidon

Publicat in Romania Libera, luni 26 ianuarie 2009 ·

- Handbalistele clujence au reusit sa si castige un meci pe final, 25-24 (12-14) cu CSM Ploiesti, dupa ce au pierdut alte sase in ultimele secunde.

Ultima etapa a turului Ligii Nationale de handbal feminin a insemnat si prima victorie a celor de la "U" Jolidon Cluj in anul 2009. Fetele antrenate de Gheorghe Covaciu aveau doar trei succese in 12 etape, iar daca pierdeau intalnirea cu CSM Ploiesti ar fi avut emotii serioase in privinta retrogradarii. Aflate chiar deasupra liniei care mentine in prima liga, ardelencele au inceput foarte slab derby-ul din subsolul clasamentului. Prahovencele au avut de multe ori un avans de patru goluri si toata lumea se intreba care va fi viitorul echipei clujence, o formatie ce avea ca obiectiv, la startul sezonului, clasarea pe unul din primele cinci locuri. Paradoxal, insa, desfasurarea ulterioara a meciului avea sa infirme traditia majoritatii partidelor realizate de Senocico si compania.

"U" Jolidon s-a apropiat tot mai mult de adversara ei pe parcursul reprizei secunde, iar in ultimele cinci minute a reusit sa preia conducerea. "Studentele" au avut si trei goluri avans pe tabela, insa sfarsitul nu avea cum sa fie altfel decat unul dramatic. Cu 40 de secunde ramase pana la final, ploiestencele au avut atacul, o jucatoare in plus pe teren si doar un gol de recuperat. Portarita gazdelor, insa, Imola Berei, a avut o interventie de senzatie "unu la unu" contra unei handbaliste de la CSM, astfel ca "U" Jolidon a reusit sa castige cel mai important meci din acest sezon de pana acum, care o mai indeparteaza de zona "minata" a clasamentului.

"Nici nu stiu ce Dumnezeu sa mai vorbesc. Dupa asemenea meciuri poti sa si faci infarct ca antrenor. Ma bucur, pana la urma, foarte mult de aceasta victorie, ma bucur in primul rand pentru fete, care sper ca se vor debloca acum si vor avea un alt moral pentru viitor.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum o ora
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 4 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum o ora
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Conservatorii din Austria sunt gata să negocieze cu extrema dreaptă pentru formarea coaliției

Adevarul acum 2 ore
Partidul Popular austriac (OeVP) a anunțat că este gata să înceapă negocierile cu formațiunea de extremă dreapta, Partidul Libertății (FPO), pentru formarea unui nou guvern, după retragerea lui Karl Nehammer din toate funcțiile. 

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum o ora
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum o ora
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Vremea

București
acum

lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

2°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
joi

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
joi

5°/12°
Timisoara
acum

lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°