» Ascunsa dupa un gard de beton, ridicat in comunism "ca sa nu-l deranjeze pe prim-secretar", comunitatea de romi din Geoagiu a fost in epoca un exemplu viu de segregare. Astazi, Cartierul Muzicantilor s-a conservat ca o mostra de grup social stratificat, cu case precum ale majoritarilor in zona de tranzit si bordeie la capatul opus.
Asezarea romilor din geoagiu e cunoscuta in zona drept Cartierul Muzicantilor.
O denumire idilica si vesela, care trimite gandul la viori, trompete si romi ce ar sfida, cu modul lor de a fi, rutina si indatoririle sociale specifice cetateanului obisnuit. In imaginatie, romul sarac lipit a fost privit cu ochi romantici, iar viata sa apare in lumini indulcite, ca o forma de boemie a libertatii absolute. "Trec tiganii, trec, trec si tot petrec", spune duios cantecul.
Modul in care e judecat romul se schimba insa brusc, o data ce omul isi lasa vioara jos din mana. Atunci transpare, ca prin gaura cheii infernului, profilul unui nespalat lenes, traind in promiscuitate si saracie. Iar saracia ridica parul maciuca. Saracia, nu etnia.
"Secretizati" de comunisti
In "Epoca de Aur", romii din Cartierul Muzicantilor au fost izolati de majoritari pe malul raului Geoagiu. Un gard de beton devenise simbolul apartheidului mioritic, care despartea lumea albilor de cea a inchisilor la culoare. Potrivit consilierului local Ioan Valean, constructia a rasarit la Geoagiu din ordinul prim-secretarului judetean de partid, tovarasul Ioan Popa. Pe atunci, aproape de anul Revolutiei, inaltul nomenclaturist al judetului Hunedoara devenise de-a dreptul oripilat de "mizeria si privelistea groaznica a tiganiei" si a ordonat nu ridicarea nivelului de trai al oamenilor, ci a unui gard destul de lung si indeajuns de inalt. Astfel, notabilitatile Partidului, dar si vizitatorii de rand ai localitatii de langa Orastie puteau fi ferit
